X

Boris Johnson: Brexitul nu este o ameninţare pentru prosperitatea Marii Britanii

Marea Britanie poate dezvolta “o relaţie comercială fantastică” cu Europa după ce părăseşte Uniunea Europeană, dar poate fi şi o campioană a comerţului mondial, a declarat vineri, la o conferinţă din Elveţia, deputatul britanic şi fostul ministru de externe Boris Johnson, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ţara are capitalul cel mai divers din lume, alături de un sector tehnologic şi universităţi de clasă mondială, a spus el la evenimentul din Elveţia. Însă Marea Britanie trebuie să se concentreze mai întâi pe retragerea din UE, în condiţiile în care parlamentarii au votat împotriva revocării articolului 50, care a declanşat procesul de ieşire.

Citește și : Leo Varadkar: Demisia Theresei May ar putea să introducă Brexitul într-o fază ‘foarte periculoasă’ pentru Irlanda

“Treaba viitorului nostru lider trebuie să fie scoaterea Marii Britanii în mod adecvat din UE şi să depăşim odată Brexitul”, a afirmat Johnson, care doreşte să o înlocuiască pe Theresa May în funcţia de premier.

“Vom părăsi Uniunea Europeană la 31 octombrie, indiferent dacă va exista sau nu un acord”, a dat el asigurări la conferinţa din Elveţia.

Citește și : Incendiu puternic într-un campus universitar din vestul Indiei: Cel puţin 15 studenţi au murit (VIDEO)

Tags: Boris JohnsonElvetiamarea britaniepremierTheresa Mayuniunea europeana
Categorii: Diaspora