Boris Johnson, despre situaţia de securitate din Afganistan: ‘Sunt îngrijorat!’

Publicat:

Premierul britanic, Boris Johnson, s-a declarat, joi, îngrijorat de situaţia de securitate din Afganistan, în contextul în care Marea Britanie este pe cale să finalizeze retragerea trupelor care au participat la misiunea NATO, informează mediafax.

“Dacă mă întrebaţi dacă sunt încântat de actuala situaţie din Afganistan, sigur că nu sunt. Sunt îngrijorat”, a declarat Boris Johnson în Camera Comunelor, conform cotidianului The Guardian.


Citește și : Ultimele declaraţii ale lui Dominic Raab ÎNGRIJOREAZĂ Kremlinul

Guvernul de la Londra urmează să finalizeze în următoarele zile retragerea celor 750 de militari rămaşi în Afganistan.

“Trebuie să fim absolut realişti referitor la situaţia în care ne aflăm şi avem speranţa că sângele şi resursele pierdute în această ţară de-a lungul deceniilor pentru protejarea poporului afgan nu au fost în zadar”, a subliniat Boris Johnson.

Marea Britanie a pierdut 454 de militari în Afganistan, iar Statele Unite, 2.300 de militari. Peste 50.000 de civili afgani au fost ucişi în conflictul militar care durează din 2001. Statele Unite şi aliaţii, inclusiv cei din cadrul NATO, urmează să retragă trupele din Afganistan înainte de 11 septembrie.

“Trebuie să sperăm că facţiunile de la Kabul pot ajunge la un acord, sperăm că se va ajunge la o înţelegere cu talibanii”, a insistat Boris Johnson.

Citește și : Autorităţile iraniene se scuză pentru desele pene de curent din toată ţara

Statele Unite au finalizat în proporţie de 90% retragerea trupelor din Afganistan, a anunţat marţi Comandamentul Central american (CENTCOM), în timp ce situaţia de securitate se deteriorează, pe fondul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida. În ultima săptămână, insurgenţii talibani afgani au preluat controlul asupra a 188 de districte din totalul de 407 şi luptă pentru a ocupa încă 135 de districte.

Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au avertizat că Administraţia de la Kabul ar putea fi înlăturată de la putere în şase luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.