X

Boris Johnson era cât pe ce să se ÎNECE în Scoția

În 2020, premierul Boris Johnson, aflat în vacanţă împreună cu soţia şi cu fiul, a fost la un pas de înec, dar a reuşit să vâslească spre ţărm, după ce a fost surprins de valuri în larg. Dus de curenţi, Boris Johnson a fost ajutat de gărzile de corp, care au sărit la timp să-l ajute.

Primul ministru britanic Boris Johnson s-a aflat în pericol de a se îneca, în vacanţa din Scoţia, acum un an, scrie Times, potrivit mediafax.

Citeşte şi: A treia doză de vaccin are efecte secundare similare cu cea de-a doua

Johnson a mers în vacanţă în Peninsula Applecross (Highlands), împreună cu soţia Carrie Symonds şi cu fiul Wilfred. Ambarcaţiunea a fost dusă de curent, în timpul unei călătorii pe mare, potrivit unei surse.

Premierul a fost ajutat de bodyguarzi, care, la început, s-au gândit să trimită un elicopter, ca să-l caute.

Citeşte şi: Incendiile din Turcia ameninţă o electrocentrală

„Aproape că s-a înecat. A fost dus de curent. A fost copleşit şi s-a trezit mergând din ce în ce mai departe”, a declarat sursa celor de la Times.

„În cele din urmă, totul a decurs bine, dar ar fi putut fi o catastrofă”, a adăugat el.

Oficialii din Downing Street au refuzat să comenteze informaţia.

Tags: Boris JohnsonCarrie SymondsDowning Streetmarea britaniePeninsula Applecross (Highlands)scotia
Categorii: Diaspora