Boris Johnson este noul premier al Marii Britanii – VIDEO

Boris Johnson a fost ales în funcția de președinte al Partidului Conservator și premier al Marii Britanii, a anunțat marți Parlamentul de la Londra, potrivit Sky News, transmite şi mediafax.

Boris Johnson a obținut 92.153 de voturi, în timp ce contracandidatul său Jeremy Hunt a obținut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat mmebri ai Partidului Conservator (centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie.

Prezența la urne în cadrul scrutinului intern a fost de 87,4%.

Boris Johnson va ține primul discurs în calitate de prim-ministru miercuri, la Palatul Buckingham.

Johnson a fost felicitat de Theresa May, pe Twitter: ”Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator – trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie și pentru a-l țime departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”.

Boris Johnson își va începe oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.

După anunțarea victoriei în fața lui Jeremy Hunt în scrutinul intern al Partidului Conservator, Boris Johnson a mulțumit pentru susținere.

”Vă mulțumesc tuturor pentru incredibila onoare pe care mi-ați făcut-o. Timpul campaniei s-a sfârșit și a venit timpul să muncim pentru a ne uni țara și partidul, pentru a livra Brexitul și a-l învinge pe Corbyn. Voi munci din răsputeri pentru a vă răsplăti încrederea”, a transmis Johnson pe Twitter.

This post was last modified on 23/07/2019 15:27 15:27

Tags: Boris Johnsonmarea britanie
Categorii: Externe