X

Boris Johnson face o vizită în Scoţia dar o evită pe Nicola Sturgeon

Premierul britanic Boris Johnson, care începe miercuri o vizită în Scoţia, a refuzat o invitaţie la discuţii cu omologul său scoţian Nicola Sturgeon, relatează dpa, potrivit agerpres.

Şefa executivului scoţian l-a invitat pe Boris Johnson la reşedinţa sa oficială din Edinburgh, Bute House, pentru o discuţie consacrată redresării Marii Britanii după pandemia de coronavirus. Programul premierului britanic pentru vizita sa de două zile în Scoţia nu lasă însă timp şi pentru o întrevedere cu Nicola Sturgeon.

Citeşte şi: Veganii ar putea scăpa de vaccinarea obligatorie

Boris Johnson a asigurat-o totuşi pe Sturgeon într-o scrisoare că este “nerăbdător” să continue “discuţiile constructive” purtate mai devreme în cursul verii, menţionând că are în vedere “în special o strânsă cooperare în ce priveşte campania pentru o nouă doză de vaccin în această toamnă”.

Nicola Sturgeon a admis în ce o priveşte în scrisoarea de invitaţie adresată luni premierului britanic că între ei există “diferenţe politice”, dar a subliniat că guvernele scoţian şi britanic “trebuie să coopereze acolo unde se poate”.

Citeşte şi: Două trenuri S-AU CIOCNIT în Cehia! Sunt morţi şi răniţi!

Vizita lui Johnson în Scoţia va ridica probabil noi întrebări legate de opoziţia sa faţă de un al doilea referendum privind independenţa acesteia. Într-un interviu apărut în Sunday Mail, ministrul britanic Michael Gove, responsabil cu coordonarea acţiunii guvernului, a afirmat că acesta nu se va opune unui plebiscit, dacă aceasta este “voinţa fermă” a poporului scoţian, dar a adăugat că, în opinia sa, “nu este potrivit, şi publicul consideră că nu este potrivit să se pună acum această întrebare”.

Tot în Scoţia se afla miercuri şi liderul Partidului Laburist, de opoziţie, Keir Starmer, în cadrul unei campanii vizând lupta împotriva schimbărilor climatice, în perspectiva summitului Cop26 al ONU în problema climei, ce va reuni în noiembrie la Glasgow lideri din toată lumea.

Tags: Boris JohnsonBute HouseCOP26EdinburghglasgowKeir Starmermarea britanieMichael GoveNicola SturgeonONUPartidul Laburistscotia
Categorii: Diaspora