Boris Johnson face primul pas către alegeri anticipate

Publicat:

Guvernul britanic urmează să facă primul pas către convocarea unor alegeri anticipate, transmite joi televiziunea Sky News, preluată de Reuters. Postul afirmă că mai mulţi miniştri vor înainta parlamentului de la Londra o moţiune ce va fi dezbătută săptămâna viitoare, potrivit agerpres.

Premierul Boris Johnson nu poate declanşa alegerile anticipate fără acordul parlamentului. El a încercat deja de două ori, dar demersurile sale au fost respinse de Partidul Laburist, de opoziţie. Pentru aprobarea moţiunilor respective ar fi fost necesară o majoritate de două treimi.


Citește și : Preşedintele bolivian Evo Morales revendică victoria în alegerile prezidenţiale

Joi, Johnson a insistat că doreşte retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană săptămâna viitoare, deşi apar tot mai multe apeluri la rezolvarea prin alegeri a impasului parlamentar legat de Brexit.

Parlamentarul conservator Andrew Bridgen, susţinător al Brexit-ului, a apreciat într-un mesaj în reţeaua Twitter că “numai alegerile generale pot injecta o nouă democraţie în componenţa camerei (Camera Comunelor – n. red.) şi ne pot permite să aplicăm rezultatului referendumului” din 2016, prin care alegătorii britanici s-au pronunţat pentru retragerea ţării din UE.

Prim-ministrul a declarat însă că aşteaptă un răspuns de la Bruxelles la solicitarea sa de amânare a datei Brexit-ului după 31 octombrie, informează DPA.

Citește și : Stoltenberg: Nu au fost solicitări pentru o prezenţă a NATO în nord-estul Siriei

Liderul conservatorilor din Camera Comunelor, Jacob Rees-Mogg, a susţinut în faţa colegilor că este “imposibil de garantat” că acordul pentru Brexit convenit cu UE ar reveni în parlament fără modificări după eventuale alegeri, deoarece partidele ar face în campanie promisiuni care ar necesita noi amendamente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.