Boris Johnson îi îndeamnă pe criticii Huawei să propună alternative

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat marţi pe criticii companiei chineze Huawei să propună alternative la colaborarea cu acest producător de echipamente de telecomunicaţii, care în privinţa tehnologiei 5G are un avans faţă de concurenţii săi, consemnează AFP, scrie agerpres.

Întrebat despre acest subiect marţi la emisiunea BBC Breakfast, Boris Johnson a apreciat că ”britanicii merită să aibă acces la cea mai bună tehnologie posibilă”, amintind că guvernul său doreşte să pună accentul pe modernizarea infrastructurilor şi mai ales pe accesul la internetul în bandă largă pentru toată populaţia.


Citește și : Noi proteste în Franța faţă de planul de reformare a sistemului pensiilor

”Acum, dacă oamenii se opun unei anumite mărci, atunci ei trebuie să ne spună şi care este alternativa”, a mai spus şeful executivului de la Londra, făcând astfel aluzie la avansul înregistrat de Huawei în faţa rivalilor săi la capitolul reţele 5G.

Boris Johnson a menţionat totuşi că nu doreşte ”instalarea unor infrastructuri care aduc atingere securităţii noastre naţionale sau capacităţii noastre de a coopera cu partenerii din reţeaua de informaţii Cinci Ochi” (”Five Eyes”), din care fac parte SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă.

Declaraţiile sale vin la o zi după ce şeful serviciului britanic de informaţii MI5, Andrew Parker, a estimat că guvernul britanic poate colabora cu compania chineză Huawei pentru realizarea de reţele 5G fără să-şi compromită legăturile cu serviciile de informaţii americane, în aceeaşi zi fiind prezentă la Londra o delegaţie americană venită acolo pentru a-i convinge pe britanici să nu lucreze cu respectiva companie pe care Washingtonul o acuză că desfăşoară acţiuni de spionaj pentru statul chinez.

Marea Britanie a amânat de mai multe ori decizia privind o colaborare cu compania chineză, mai ales din cauza alegerilor legislative anticipate desfăşurate în decembrie. Însă presa britanică susţine că acum decizia este iminentă şi ea ar putea fi anunţată până la sfârşitul acestei luni.

Citește și : Alegeri legislative anticipate în Irlanda pentru data de 8 februarie (Varadkar)

Anul trecut, în aprilie, o scurgere de informaţii în presa britanică a arătat că premierul britanic de la acea vreme, Theresa May, era în acel moment pe punctul de a accepta o participare limitată a societăţii Huawei la construcţia reţelei britanice 5G. Compania chineză nu ar fi fost implicată în nucleul reţelei, ci doar în infrastructuri mai puţin sensibile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.