X

Boris Johnson încearcă să-l înduplece pe Jean-Claude Juncker în privinţa Brexit-ului

Premierul britanic Boris Johnson se va întâlni luni, 16 septembrie, la Luxemburg cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre Brexit, a anunţat vineri Downing Street, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

La Bruxelles, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a precizat că cei doi lideri urmează să aibă un dejun de lucru.

Citeşte şi: Americanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită în atacurile 9/11

Boris Johnson are prevăzute de asemenea discuţii cu premierul luxemburghez Xavier Bettel.

Întâlnirea dintre Johnson şi Juncker are loc în contextul în care şeful executivului britanic încearcă să renegocieze acordul privind ieşirea ţării sale din blocul comunitar încheiat cu UE de fostul guvern de la Londra, în vederea găsirii unui compromis înainte de data prevăzută actualmente pentru retragere, 31 octombrie.

Citeşte şi: Reporteri fără Frontiere premiază jurnaliste persecutate de Arabia Saudită, Malta şi Vietnam

Joi, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a afirmat că guvernul britanic nu a făcut Bruxellesului niciun fel de noi propuneri privind Brexitul şi că Uniunea Europeană este pregătită să amâne din nou data retragerii Marii Britanii dacă Londra va furniza un motiv bun.

Parlamentul European trebuie să voteze orice acord de Brexit convenit între UE şi Marea Britanie pentru ca acesta să intre în vigoare. Boris Johnson susţine că ţara sa va ieşi din UE cu sau fără acord pe 31 octombrie.

Tags: Boris JohnsonbrexitDavid SassoliDowning StreetJean-Claude Junckermarea britanieParlamentul Europeanuniunea europeanaXavier Bettel
Categorii: Diaspora