X

Boris Johnson îşi prezintă SCUZE după povestea unei presupuse petreceri de Crăciun la Downing Street

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri deschiderea unei anchete şi a prezentat scuze “fără rezerve” după difuzarea unei înregistrări video în care colaboratori de-ai săi glumeau despre o presupusă petrecere de Crăciun anul trecut la Downing Street, sfidând restricţiile împotriva COVID-19, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Înţeleg şi împărtăşesc furia din toată ţara la vederea staffului de la Downing Streat 10 tratând ca neimportante măsurile de lockdown şi pot să înţeleg cât de frustrant trebuie să fie să gândeşti că oamenii care stabilesc regulile nu le respectă, pentru că şi eu am fost furios când am văzut clipul”, le-a spus Johnson parlamentarilor.

Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

“Îmi cer scuze fără rezerve pentru impresia lăsată de această afacere”, a declarat el în cadrul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri în parlament, a doua zi după apariţia acestui video. În film pot fi văzuţi colaboratori ai Downing Street glumind asupra celui mai bun răspuns care trebuie dat presei după această petrecere.

Boris Johnson a reafirmat că a fost “asigurat în mai multe rânduri” de la apariţia acestei afaceri că “nu a existat nicio petrecere” şi că “nicio regulă nu a fost încălcată”.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

El a anunţat deschiderea unei anchete interne. “Este de la sine înţeles că, dacă regulile au fost încălcate, va exista o acţiune disciplinară”, a adăugat premierul.

Tags: Boris Johnsoncovid-19Downing Streat 10Downing Streetlockdownlondramarea britaniepetrecere de Crăciun
Categorii: Diaspora