Boris Johnson îşi va face publică până la sfârşitul lunii mai declaraţia de interese

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson îşi va face publică până la sfârşitul lunii mai declaraţia de interese, ceea ce va permite să se facă lumină în privinţa finanţării renovării luxoase a apartamentului său de serviciu, a transmis joi noul său consilier însărcinat cu monitorizarea respectării codului ministerial, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Interogat de o comisie a Camerei Inferioare a Parlamentului, Christopher Geidt a spus că este “hotărât” ca o nouă declaraţie de interese ministeriale să fie publicată “până la sfârşitul lunii”, ultima datând din iulie 2020.


Citește și : Patru reporteri ai Anadolu au fost RĂNIȚI în Israel

“Publicarea declaraţiei de interese îl va include pe prim-ministru”, a adăugat el, subliniind că “circumstanţele renovării apartamentului” liderului conservator ţin de atribuţiile sale.

Conform media britanice, renovarea apartamentului pe care Boris Johnson îl ocupă cu logodnica sa Carrie Symonds şi copilul lor în Downing Street nr. 11, mai spaţios decât Downing Street nr. 10, sediul reşedinţei sale oficiale, a atins un cost de 200.000 de lire (232.000 de euro). Adică mult mai mult decât cele 30.000 de lire acoperite de fondurile publice.

Premierul a dat asigurări că a plătit din banii lui pentru renovare, fără a spune totuşi dacă el a beneficiat sau nu de un împrumut sau de o donaţie iniţială provenită de la un donator al Partidului Conservator, pe care el a rambursat-o ulterior.

Potrivit lui Christopher Geidt, orice eventuală donaţie ar urma să fie publicată în declaraţia de interese.

Numirea acestui consilier s-a făcut la sfârşitul lunii aprilie, în aceaşi zi cu anunţul deschiderii unei anchete de către Comisia Electorală, care reglementează finanţarea partidelor. Ea consideră că există “motive rezonabile de a suspecta că s-ar fi putut produce una sau mai multe infracţiuni”.

Citește și : Aeroportul Ramon din Israel funcţionează la parametri normali

Comisia poate aplica amenzi sau, în ultimă instanţă, poate transmite dosarul poliţiei pentru o investigaţie.

Fost militar şi diplomat şi fost secretar privat al reginei Elisabeta a II-a între 2007 şi 2017, Christopher Geidt este membru al Camerei Lorzilor. El a fost luat la întrebări joi de către deputaţi, care au chestionat independenţa sa faţă de Boris Johnson.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.