Boris Johnson propune regularizarea situaţiei imigranţilor clandestini în Marea Britanie

Publicat:

Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, a propus sâmbătă regularizarea statutului imigranţilor clandestini, o idee pe care a mai lansat-o şi când era primar al Londrei, informează AFP, potrivit agerpres.

Această măsură în legătură cu persoanele aflate în situaţie ilegală, al căror număr l-a estimat la 500.000 numai la Londra, ar urma, în opinia sa, să fie însoţită de decizii menite a împiedica noi intrări ilegale de imigranţi, pentru a se evita un “efect de bumerang”.


Citește și : Mike Pence: Criza imigraţiei ‘copleşeşte sistemul’ american

În timpul unui miting de campanie la Wyboston, în estul Angliei, Johnson a vorbit despre “persoanele care sunt aici de 12 ani sau mai mult, de mult timp” şi “nu au avut probleme cu justiţia (…), au muncit din greu, dar nu pot să plătească taxe şi au în continuare un statut ilegal”.

“Nu cred că ar fi rezonabil să ne gândim că putem expulza un număr atât de mare de persoane. Trebuie să reflectăm la modul de a le reglementa statutul”, a declarat el.

Johnson a mai subliniat că, în ciuda eforturilor afişate de guvernul conservator pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine, “deja facem acest lucru mai mult sau mai puţin”, iar numărul expulzărilor este “extrem de scăzut”.

“Propunerea mea nu ar face o mare diferenţă (…) Ar însemna să regularizăm o situaţie existentă”, a spus el.

Johnson a pledat ca Marea Britanie să fie “mai fermă” faţă de imigranţii care încearcă să intre ilegal în această ţară şi “mai înţelegătoare faţă de cei care sunt deja aici”.

Citește și : Cinci persoane, spitalizate în cea de-a şaptea zi a curselor cu tauri de la Festivalul San Fermin

El a militat intens ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016, o campanie dominată de promisiuni de sporire a controlului asupra fluxurilor migratorii punând capăt liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene.

Fostul primar al Londrei apără totuşi imigraţia, afirmând că aceasta reprezintă unul dintre factorii de dinamism din capitală şi din sud-estul Angliei.

El a reiterat că, dacă va fi ales, va introduce un sistem de imigraţie în funcţie de competenţe şi de oferta de muncă.

Citește și : Primul foc de artificii la Nisa de Ziua Naţională a Franţei de la atentatul din 2016

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.