Boris Johnson se declară hotărât să rămână premier, în pofida valului de demisii din guvernul său

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări miercuri că doreşte să ”continue” în acest post, în pofida valului de demisii din guvern care-i fragilizează autoritatea după scandaluri repetate, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Hotărât să rămână la Downing Street 10, Boris Johnson a lăudat activitatea guvernului, în special scăderile de impozite, vorbind în timpul sesiunii săptămânale de întrebări şi răspunsuri în faţa deputaţilor.


Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

”Datoria unui prim-ministru în vremuri dificile, în circumstanţele în care i s-a dat un mandat colosal (la alegerile din 2019), este să continue şi asta este ceea ce voi face”, a spus Johnson.

El a stârnit însă râsete când a spus că a discutat miercuri dimineaţă cu membrii guvernului său, după ce demisiile în rândul acestora se succed de marţi seară.

Adăugând şi membrii guvernului cu rang inferior celui de ministru, mai mult de 15 dintre aceştia au demisionat până în prezent, pentru toţi Boris Johnson numind rapid înlocuitori.

Reacţionând la declaraţiile lui Johnson, liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a vorbit despre un ”spectacol patetic”, în timp ce liderul deputaţilor partidului naţionalist scoţian SNP, Ian Blackford, a cerut alegeri anticipate. Doi deputaţi din Partidul Conservator al lui Boris Johnson i-au cerut acestuia demisia în timpul sesiunii de întrebări şi răspunsuri din Camera Comunelor.

Demisionarii din guvern i-au adresat cuvinte grele şefului executivului şi i-au pus la îndoială onestitatea. Unul dintre ei, secretarul de stat de la finanţe John Glen, şi-a motivat demisia prin ”totala lipsă de încredere” în Boris Johnson.

Deja slăbit considerabil de scandalul petrecerilor desfăşurate la Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, Boris Johnson a supravieţuit luna trecută unui vot de neîncredere iniţiat de propria sa tabără politică, după ce acest vechi scandal denumit ”Partygate” fusese o perioadă eclipsat de invazia rusă în Ucraina, timp în care Johnson s-a remarcat prin susţinerea consistentă pentru guvernul de la Kiev, unde el a efectuat două vizite de la începutul războiului.

La acest scandal s-au adăugat însă şi altele, de data aceasta cu caracter sexual. Un deputat suspectat de viol a fost arestat şi apoi eliberat pe cauţiune la jumătatea luni mai, un altul a demisionat în aprilie după ce a fost observat vizionând imagini pornografice în plenul parlamentului pe telefonul său mobil, iar un al treilea deputat a fost condamnat în luna mai pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent în vârstă de 15 ani.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

Demisia celor doi din urmă a determinat organizarea de alegeri parţiale, la care conservatorii au înregistrat înfrângeri usturătoare.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt politic al lui Johnson a susţinut că acesta va supravieţui oricărei eventuale noi moţiuni de cenzură.

Pe de altă parte, regulile Partidului Conservator nu permit organizarea succesivă la scurt timp a două voturi de neîncredere, unul având deja loc în urma scandalului Partygate. Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Johnson, pentru un nou vot de acest fel trebuie schimbate regulile interne ale partidului, lucru pe care-l poate face numai ”Comitetul 1922” din cadrul formaţiunii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.