Boris Johnson: Nu este prea târziu pentru a salva Brexitul

Publicat:

Fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson a apreciat miercuri, în Parlament, că ”nu este prea târziu pentru a salva Brexitul”, la zece zile după ce a demisionat din Guvern, din cauza unui adezacord cu privire la strategia premierului Theresa May, relatează AFP, conform news.ro .

El i-a reproşat premierului conservator faptul că a deviat către un ”Brexit doar cu numele” şi i-a cerut să ”schimbe tactica”, într-o scurtă declaraţie vizând să-i submineze – încă o dată – autoritatea, în timp ce May negociază ieşirea ţării din Uniunea Europeană (UE), prevăzută pe 29 martie 2019.


Citește și : Turcia îl menține în arest preventiv pe pastorul american Andrew Brunson, judecat de ”terorism”

”Avem încă timp în aceste negocieri”, a spus el, îndemnând la o ruptură clară cu UE, în contextul în care premierul se îndreaptă către un Brexit ”blând”, care să menţină relaţii strânse cu UE.

Boris Johnson a îndemnat-o pe Theresa May să revină la viziunea Brexitului pe care ea a expus-o în ianuarie 2017, în discursul pe care l-a susţinut la Lancaster House şi care ar prevesti un regat ”puternic şi independent”.

Acestei viziuni el i-a opus ”incertitudinea jalnică” ce a apărut, consideră el, după reuniunea de la Chequers, pe 6 iulie, în cursul căreia Guvernul şi-a elaborat proiectul post-Brexit, criticat imediat din toate părţile.

Fostul ministrul a demisionat la trei zile după această reuniune şi publicarea planului Guvernului, apeciind că visul Brexitului este ”pe cale să moară”.

”Problema nu este că nu am reuşit să subliniem necesitatea unui acord de liber-schimb ca cel care a fost prezentat la Lancaster House, că nici măcar nu am încercat”, a declarat Johnson în Parlament.

”Trebuie să încercăm astăzi, pentru că nu vom mai avea altă şasăsă o facem bine”, a lansat el, în acest discurs pasional.

Citește și : Germania caută o înţelegere cu Trump (Politico)

Londra şi Bruxellesul îşi propun să ajungă la un acord până în octombrie, pentru a permite parlamentelor europene şi britanic să-l ratifice înaintea concretizării Brexitului, prevăzut pe 29 martie.

Negocierile trenează şi se lovesc mai ales de problema frontierei care va despărţi Irlanda între Nordul ce face parte din Regatului Unit şi sud, un stat membru UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.