Boris Johnson va discuta cu liderii UE pentru a preveni ‘naţionalismul vaccinării’

Publicat:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson îi va contacta pe liderii UE în această săptămână pentru a încerca să prevină “naţionalismul vaccinării”, după o dispută privind vaccinul AstraZeneca/Oxford, potrivit unui secretar de stat britanic, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

Helen Whately, secretar de stat pentru asistenţă socială, a declarat că au existat “speculaţii, unele supoziţii” şi “un element de retorică” în jurul exportului de vaccinuri în Marea Britanie din Uniunea Europeană.


Citeşte şi: Iordania va permite tranzitul armatei americane după bunul plac

Această luare de poziţie are loc după ce blocul comunitar a acuzat compania că nu a reuşit să livreze dozele promise, dintre care unele sunt produse în Marea Britanie.

Uniunea Europeană pretinde că Marea Britanie a exportat zero doze, fiind în acelaşi timp beneficiara a 10 milioane de doze provenite din UE.

Săptămâna trecută, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat că va înăspri restricţiile de export, care ar putea fi îndreptate în special împotriva AstaZeneca şi Regatului Unit, notează dpa.

Helen Whatley a declarat luni pentru BBC că este important ca UE şi alte ţări “să nu urmeze acest naţionalism sau protecţionism al vaccinului”.

“Ne aşteptăm ca Uniunea Europeană să-şi respecte angajamentele şi sunt sigură că prim-ministrul va fi în contact cu omologii europeni – discută cu ei regulat – dar nu cred că această dezbatere ajută pe cineva”, a spus ea.

Citeşte şi: Nikol Paşinian numeşte un nou şef de Stat Major în Armenia

“Ceea ce contează pentru toate ţările este să obţină vaccinul, să-l transporte şi să-şi inoculeze populaţia”, a adăugat Helen Whatley.

Comisia Europeană se va întruni joi pentru a discuta o posibilă înăsprire a restricţiilor de export pentru vaccinuri din blocul comunitar, reaminteşte dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.