Boris Johnson va fi redactor la Daily Mail

Publicat:

Tabloidul Daily Mail a confirmat vineri că fostul premier conservator britanic Boris Johnson va fi redactor la această publicaţie, după ce a demisionat din parlamentul de la Londra, relatează agenţia EFE, informează agerpres

“Suntem încântaţi să-l anunţăm pe Boris Johnson drept noul nostru editorialist. Faimos ca fiind unul dintre redactorii cei mai ingenioşi şi originali în domeniu, editorialul lui Boris va apărea în Daily Mail în fiecare sâmbătă”, a semnalat pe Twitter cotidianul britanic, postare însoţită de un clip video cu fostul premier în diferite ipostaze, alergând în jurul casei sale sau vorbind în plenul Camerei Comunelor.


Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Boris Johnson, în prezent în vârstă de 58 de ani, a avut o îndelungată carieră jurnalistică înainte de a intra în politică şi a lucrat pentru publicaţiile The Times, The Daily Telegraph şi The Spectator.

Cotidianul Daily Mail, apropiat de Partidul Conservator britanic, a anunţat că-l va primi în rândurile sale pe Boris Johnson la o zi după ce o comisie a Camerei Comunelor a finalizat un raport în care concluzionează că fostul premier a minţit cu bună ştiinţă parlamentul în scandalul “partygate”, petrecerile desfăşurate la reşedinţa oficială a guvernului de la Downing Street în timpul lockdown-ului din pandemie.

Respectiva comisie a recomandat suspendarea lui Johnson din Camera Comunelor pentru 90 de zile. Dar el a ales să demisioneze din legislativ şi a calificat raportul parlamentar drept un “gunoi”.

Boris Johnson a demisionat de la conducerea guvernului în iulie 2022, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

După ce a părăsit postul de premier el a câştigat sume consistente din discursurile susţinute. Potrivit declaraţiilor de interese transmise parlamentului de la Londra, numai pentru trei discursuri din luna noiembrie Boris Johnson a primit peste 750.000 de lire sterline.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.