X

Borisov declară că Macron l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a asigurat telefonic că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari, aşa cum rezulta dintr-un interviu acordat săptămâna aceasta de liderul de la Palatul Elysée unei publicaţii franceze, informează EFE, scrie agerpres.

“El (Macron) m-a asigurat că nu i-a criticat niciodată pe cetăţenii bulgari, nici muncitorii sau instituţiile bulgare”, a scris Borisov pe contul său de Facebook.

Citește și : Zidul ‘virtual impenetrabil’ al lui Trump, uşor de tăiat cu un ferăstrău de 100 de dolari – VIDEO

Macron l-a sunat sâmbătă seara pe Borisov după ce în aceeaşi zi Ministerul Afacerilor Externe bulgar i-a cerut ambasadorului ţării sale la Paris să înmâneze o notă de protest pentru declaraţiile polemice făcute de preşedintele francez cu privire la “bandele ilegale bulgare”.

În plus, MAE bulgar a anunţat că a convocat-o pentru luni pe ambasadoarea franceză la Sofia pentru a o informa cu privire la nemulţumirea părţii bulgare.

Concret, Macron ar fi declarat într-un interviu acordat revistei conservatoare “Valeurs Actuelles” că îi preferă “pe oamenii care vin legal (în Franţa) din Guineea sau Cote D’Ivoire bandelor ilegale de bulgari sau ucraineni”.

Citește și : Un judecător federal blochează ordinul administraţiei Trump care cere potenţialilor imigranţi să deţină asigurare de sănătate

Duminică, preşedintele bulgar Rumen Radev a declarat că bulgarii sunt cetăţeni ai unei Europe unite şi libertatea de mişcare este un drept al lor.

“Cred că politica externă este o materie destul de complexă pentru a fi utilizată (…) la modul ieftin în scopuri electorale. Deoarece astfel de cuvinte imprudente (ale lui Macron) ridică suspiciuni că (vrea să) deseneze noi linii de separare”, a declarat Radev într-o conferinţă de presă.

Tags: Boiko BorisovEmmanuel MacronfacebookfrantaGuineeaPalatul Elysee
Categorii: Diaspora