X

Borrell: UE are în vedere să organizeze o misiune de ‘antrenament şi asistenţă’ pentru armata ucraineană

Uniunea Europeană are în vedere să organizeze o misiune de ”antrenament şi asistenţă” pentru armata ucraineană, care se va derula în ţările vecine, a anunţat luni şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, transmite France Presse, potrivit agerpres

Propunerea va fi dezbătută săptămâna viitoare la Praga, în cadrul unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările UE, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă după un eveniment găzduit de Universitatea din Santander (nordul Spaniei).

Citește și : Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să rămână vigilenți înainte de ziua independenței: ‘Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât’

”Sper că (propunerea) va fi aprobată. Uniunea Europeană desfăşoară misiuni de antrenament militar pe lângă armatele ţărilor cu care noi cooperăm. Am făcut asta în Mali în urmă cu puţin timp, o să începem să o facem în Mozambic şi am făcut-o în Niger”, a continuat el.

”Un război care durează şi care pare că urmează să dureze necesită un efort nu doar în termeni de furnizare de echipament, dar şi de antrenament şi asistenţă pentru organizarea armatei”, a adăugat Josep Borrell, referindu-se la conflictul din Ucraina.

”Acest lucru este discutat de statele membre şi va fi discutat pe plan politic lunea viitoare la Praga, în cadrul Consiliului miniştrilor apărării” din UE, a mai spus Borrell.

Republica Cehă asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Citește și : Daria Dugina, fiica ‘ghidului spiritual’ al invaziei lui Putin în Ucraina, ucisă într-o explozie

Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Tags: Josep BorrellMaliMozambicNigerrazboiuniunea europeana
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina