Borrell: UE vrea să-şi consolideze legăturile cu Armenia, aliat tradiţional al Rusiei

Borrell: UE vrea să-şi consolideze legăturile cu Armenia, aliat tradiţional al Rusiei

Uniunea Europeană doreşte să implementeze un plan “ambiţios” pentru a-şi consolida legăturile cu Armenia, cândva aliat tradiţional al Rusiei, a declarat marţi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, relatează AFP.

Legăturile de lungă durată dintre această ţară din Caucaz şi Rusia s-au slăbit după ce Azerbaidjanul, principalul inamic al Armeniei, a preluat controlul asupra enclavei armene Karabah în septembrie anul trecut, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Erevanul reproşează guvernului rus că nu a intervenit pentru a opri ofensiva fulgerătoare a Azerbaidjanului împotriva acestui teritoriu disputat, controlat de zeci de ani de separatiştii armeni.

În cadrul unei întâlniri cu ministrul armean de externe Ararat Mirzoian, Josep Borrell a declarat că au decis să lanseze pregătirea unui nou parteneriat strategic între Armenia şi Uniunea Europeană.

“Această decizie transmite un semnal puternic al interesului nostru reciproc pentru o nouă fază strategică în relaţiile noastre”, a declarat el pentru presă.

Discuţiile urmează să înceapă în vederea liberalizării vizelor pentru UE, a adăugat Borrell.

Franţa, unde trăieşte o mare comunitate armeană, este în favoarea unor legături mai strânse între UE şi Armenia.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

Această politică riscă însă să înfurie Moscova, care a atacat Ucraina în momentul în care Kievul îşi intensifica apropierea de UE, notează AFP.

Rusia are în continuare mii de soldaţi staţionaţi la mai multe baze militare din Armenia.

Tags: armeniaBorrellJosep Borrelluniunea europeana
Externe