Bosnia şi Croaţia arestează opt persoane suspectate de trafic de migranţi

Publicat:

Forţele de poliţie din Bosnia şi Croaţia şi agenţia regională Europol au arestat opt presupuşi traficanţi şi au blocat contrabanda cu 45 de migranţi în Uniunea Europeană (UE), au anunţat autorităţile bosniace, citate de Reuters, scrie agerpres.

În timpul unor percheziţii în mai multe locuri în nord-vestul Bosniei, poliţia a confiscat telefoane mobile, laptopuri şi alte elemente ce ar putea servi drept probe în procedurile penale, a declarat Agenţia de Stat de Investigaţii şi Protecţie (SIPA).


Citește și : Vameşii ruşi au confiscat 40 de tone de brânzeturi europene în apropiere de Sankt Petersburg

Aceasta nu a oferit alte detalii cu privire la soarta celor 45 de migranţi.

Deţinuţii sunt suspectaţi că au transportat, ascuns şi traficat migranţi, în principal din Turcia prin Bosnia către Croaţia, stat membru al UE, şi mai departe în Italia, a declarat procuratura de stat a Bosniei, spunând că arestările au fost mai cuprinzătoare operaţiune în regiune în acest an.

Aşa-numita rută balcanică pentru migranţii care încearcă să ajungă în UE prin Turcia, Grecia şi fostele state iugoslave a fost închisă în 2016, când Ankara a fost de acord să oprească fluxul în schimbul ajutorului european şi promisiunii de a călători fără viză pentru cetăţenii turci.

Dar Bosnia, care are o frontieră de 1.000 km cu Croaţia, a devenit o rută alternativă pentru migranţii care pornesc din Turcia prin Grecia şi Albania prin Muntenegru, precum şi pentru cei blocaţi în Serbia.

Citește și : Preşedinta Comisiei Europene le cere europenilor să-şi uite ‘prejudecăţile’ şi să-i susţină planul de redresare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.