Inspectorii de mediu din Râșcani, în colaborare cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Costești”, au documentat un nou caz de pescuit ilegal în cadrul unei razii nocturne. Incidentul a avut loc pe lacul de acumulare Costești–Stînca, în extravilanul orașului Costești, fiind vizate activități de combatere a braconajului și protejare a resurselor biologice acvatice, transmite Moldpres.
În timpul verificărilor, autoritățile au depistat doi locuitori ai orașului Costești care desfășurau activități de pescuit fără autorizație. Asupra acestora a fost găsită o captură ilegală formată din 42 de exemplare de pești din diferite specii, cântărind în total aproximativ 10 kilograme.
Citeşte şi: Preţurile la carburanți NU vor fi plafonate – Stiripesurse.md
„Deși cantitatea de pește este relativ mică, prejudiciul cauzat resurselor biologice a fost estimat de specialiști la suma de 90 000 de lei, calculată conform tarifelor legale stabilite pentru speciile respective și contextul capturării”, explică inspectorii de mediu.
Cazul va fi documentat sub aspect contravențional sau penal, în funcție de gravitatea faptei, conform prevederilor legislației în vigoare. Toate bunurile utilizate în activitatea ilegală și captura au fost ridicate ca probe în dosar.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează că acțiunile de control vor continua cu intensitate sporită, în special în zonele cu risc ridicat de braconaj. Instituția avertizează că nerespectarea perioadelor de prohibiție sau a metodelor legale de pescuit atrage sancțiuni aspre, menite să descurajeze exploatarea abuzivă a faunei piscicole.












