
Sezonul sărbătorilor de iarnă la New York a demarat miercuri cu tradiţionala ceremonie a aprinderii luminilor din bradul de Crăciun instalat în Rockefeller Center, însă în absenţa miilor de persoane care asistau de obicei la eveniment, informează DPA, potrivit agerpres.
Accesul publicului nu a fost permis la ceremonia festivă de anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus, care face în continuare numeroase victime în Statele Unite.
Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus
Spectacolul, cu o istorie de 88 de ani, a fost transmis în direct la televiziune.
Dolly Parton, Gwen Stefani şi Kelly Clarkson s-au numărat printre artiştii de prim rang care au cântat în cadrul ceremoniei.
În cadrul spectacolului, au fost aprinse cele 50.000 de lumini care împodobesc bradul gigantic, instalaţie care va rămâne aprinsă până la începutul lui ianuarie.
Cu o înălţime de 23 de metri şi cântărind circa 11 tone, molidul norvegian a fost transportat în Midtown Manhattan din nordul statului New York în luna noiembrie.
Copacul a stârnit ironii pe reţelele de socializare în momentul în care a fost inaugurat din cauza aspectului său asimetric. A ajuns din nou în centrul atenţiei după ce lucrătorii care amenajau bradul au descoperit prezenţa unui pasager clandestin, o mică bufniţă.