X

Brazilia poartă în continuare discuţii pentru mutarea ambasadei sale la Ierusalim

Preşedintele ales al Braziliei, Jair Bolsonaro, a avut o nouă întrevedere miercuri, în Brasilia, cu ambasadorul Israelului în această ţară, în condiţiile în care preşedintele brazilian intenţionează să transfere ambasada ţării sale de la Tel Aviv la Ierusalim, decizie care a stârnit ample polemici, informează AFP, potrivit agerpres.

“Am primit ilustra vizită a ambasadorului Israelului, Yossi Shelley, în compania viitorului şef al diplomaţiei (braziliene) Ernesto Araujo şi a viitorului şef al cabinetului de securitate instituţională (serviciile de informaţii), generalul (Augusto) Heleno”, a anunţat pe Twitter preşedintele de extremă dreaptă. “Brazilia are totul pentru a fi o naţiune respectată şi admirată în lume”, a adăugat el pe reţeaua socială.

Citeşte şi: Poroşenko cere NATO să trimită nave de război în Marea Azov

După ce a declanşat o adevărată furtună în lumea arabă anunţând, în urma alegerii sale la 28 octombrie, viitoarea transferare a ambasadei Braziliei la Ierusalim, cum au făcut deja SUA, Bolsonaro a declarat o săptămână mai târziu că o decizie în acest sens încă nu a fost luată.

Însă nu aceasta a declarat fiul său, Eduardo, în turneu în SUA unde a avut marţi o întrevedere cu Jared Kushner, consilierul şi ginerele preşedintelui Donald Trump, şi cu Steve Bannon, fosta lui eminenţă cenuşie, reprezentantul dreptei ultraconservatoare de care familia Bolsonaro sunt apropiaţi ideologic.

“Problema nu se pune dacă acest lucru se va face, ci când”, a spus fiul lui Jair Bolsonaro cu privire la transferarea ambasadei, citat de cotidianul O Globo. Eduardo Bolsonaro, deputat în vârstă de 34 de ani, a devenit consilierul diplomatic oficial al tatălui său, chiar dacă nu are nicio funcţie în guvern. “Dacă aceasta poate avea într-un fel sau altul un impact asupra comerţului, va trebui să găsim o modalitate de a compensa (pierderea pieţelor) în cazul în care vor exista represalii”, a adăugat el. Brazilia este cel mai mare exportator de carne halal din lume.

Citeşte şi: 10.000 de persoane evacuate în Koln! Geniştii au dezamorsat o bombă neexplodată

Ambasadorul Israelului s-a deplasat la Rio pentru a-l felicita de Jair Bolsonaro a doua zi după victoria acestuia, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu, care şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu alegerea lui, intenţionează să participe la festivităţile de învestitură de la 1 ianuarie, în Brasilia.

Statul israelian consideră întregul oraş Ierusalim capitală a sa, în timp ce palestinienii doresc să facă din Estul Ierusalimului capitala viitorului lor stat.

Tags: ambasadaBenjamin NetanyahuBraziliaierusalimisraelJair Bolsonarotel avivYossi Shelley
Categorii: Sinteze