Brazilia: Președintele Bolsonaro invocă pe Dumnezeu şi Constituţia într-un discurs în parlament

Publicat:

Fidel stilului său care a sedus milioane de enoriaşi ai bisericilor evanghelice, preşedintele ales al Braziliei, Jair Bolsonaro, l-a invocat de mai multe ori pe Dumnezeu într-un discurs susţinut marţi în parlamentul brazilian şi s-a angajat din nou să respecte Constituţia, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Cred în Dumnezeu, cred în poporul şi în potenţialul nostru”, a afirmat Bolsonaro, fost paraşutist militar, în timpul unei ceremonii solemne pentru celebrarea jubileului de 30 de ani al Constituţiei braziliene, elaborate după înlăturarea dictaturii militare (1964-1985).


Citește și : Brexit: Miniştrii cabinetul May au nevoie de mai mult timp pentru a examina mecanismul ‘plasei de siguranţă’

“Împreună, executivul, judiciarul şi legislativul, trebuie să apărăm Constituţia. Este responsabilitatea noastră a tuturor”, a afirmat el, agitând cartea galbenă şi verde a Constituţiei braziliene, ce conţine textul din 1988.

Acest discurs, care nu a fost prevăzut de protocol, a durat mai puţin de două minute.

Ceremonia s-a derulat în hemiciclul Camerei Deputaţilor, în prezenţa parlamentarilor ambelor camere, a actualului preşedinte al Braziliei, Michel Temer, şi al preşedintelui Curţii Supreme, Dias Toffoli.

Considerat de detractorii săi o ameninţare la adresa democraţiei din cauza nostalgiei sale afişate pentru dictatura militară, preşedintele ales de extremă dreapta a promis deja în timpul campaniei electorale că va fi “sclavul Constituţiei”.

Jair Bolsonaro, 63 de ani, a sosit la Brasilia dimineaţa, în prima sa vizită de după victoria sa în al doilea tur, la 28 octombrie, cu 55% dintre sufragii. După ce a câştigat alegerile, el a rămas în cea mai mare parte a timpului la domiciliul său din Rio de Janeiro, din cauza stării de sănătate fragilizate de atentatul cu armă albă care a fost cât pe ce să-i curme viaţa la 6 septembrie.

Citește și : Amnesty International cere achitarea celor 11 activişti în domeniul drepturilor omului judecaţi pentru terorism în Turcia

“Îi cer lui Dumnezeu să ne lumineze, îi mulţumesc că mi-a salvat viaţa”, a spus Bolsonaro în timpul discursului său în parlament. “Împreună, vom continua să construim Brazilia pe care o merită poporul nostru. (…) Putem schimba destinul naţiunii noastre”, şi-a exprimat el convingerea.

Ca o concluzie, preşedintele ales a citat sloganul campaniei sale: “Brazilia mai presus de orice şi Dumnezeu mai presus de toţi”.

Jair Bolsonaro trebuie să pregătească împreună cu echipa sa perioada de tranziţie înainte de învestitură, care va avea loc la 1 ianuarie. Miercuri, el se va întâlni cu Michel Temer, preşedintele de centru-dreapta ce se va retrage de la putere cu un record de impopularitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.