Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj a fost sistată temporar pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată în urma unei evaluări a situației, realizată în comun de autorități și Administrația de Stat a Drumurilor.
Potrivit responsabililor, măsura a fost instituită pentru a permite intervenția rapidă și în siguranță a echipelor din teritoriu, în contextul condițiilor meteo nefavorabile și al stării drumurilor.
Autoritățile anunță că restricția este temporară și va fi menținută până când situația va permite reluarea circulației în condiții de siguranță. Șoferii sunt îndemnați să urmărească informațiile oficiale și să respecte indicațiile autorităților.












