X

Brexit: Dominic Raab se va întâlni cu Michel Barnier la Bruxelles; ambasadorii statelor UE, convocaţi la o reuniune

Negociatorii şefi pentru Brexit european şi britanic, Michel Barnier şi Dominic Raab, au duminică după-amiază la Bruxelles o întâlnire neprogramată, în timp ce ambasadorii celor 27 de state ale UE (fără Marea Britanie) au fost convocaţi de asemenea la o reuniune excepţională ce se desfăşoară tot duminică de la ora 16:30 GMT, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘Dat fiind că rămân de rezolvat mai multe chestiuni importante, inclusiv soluţia de backstop pentru Irlanda de Nord, s-a convenit de comun acord asupra unor discuţii’ între cei doi negociatori şefi înaintea summitului european care începe miercuri, a menţionat într-un comunicat un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra.

Citește și : Riadul ameninţă Washingtonul cu represalii în eventualitatea unor sancţiuni pentru cazul Khashoggi

Aceste întâlniri neprevăzute survin în contextul relatărilor recente din presa britanică ce susţin că premierul Theresa ar fi prezentat o propunere care prevede menţinerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu UE până când se va putea ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, chiar şi după perioada de tranziţie post-Brexit, care trebuie să se încheie în decembrie 2020, idee neagreată de mai mulţi membri ai guvernului de la Londra, care au ameninţat cu demisia.

UE a cerut Marii Britanii o aşa-numită soluţie de ‘backstop’ (sau ‘plasă de siguranţă’), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Guvernul condus de Theresa May a acceptat această soluţie pe durata perioadei de tranziţie post-Brexit, dar a refuzat până în prezent ca ea să devină permanentă, estimând că s-ar compromite astfel integritatea teritorială a Regatului Unit.

Citește și : China caută o „soluţie constructivă” pentru a evita un război comercial cu SUA (guvernator)

În ceea ce priveşte chestiunea relaţiilor economice viitoare, Theresa May a propus blocului comunitar să fie menţinute la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE (nu şi în comerţul cu servicii), aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, propunere respinsă însă de europeni, care consideră că astfel ar fi afectată integritatea pieţei unice europene.

Tags: brexitbruxellesDominic RaabMichel BarnierUE
Categorii: Diaspora