Brexit. Jean-Claude Juncker si Theresa May NU au ajuns la un acord

Publicat:

Uniunea Europeană şi Marea Britanie nu au reuşit să ajungă luni la un acord în negocierile privind Brexit-ul, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la finalul întâlnirii avute la Bruxelles cu premierul britanic Theresa May, transmit Reuters, AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă comună, cei doi oficiali s-au declarat încrezători în legătură cu un final ‘pozitiv’ al primei etape a negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, chiar dacă luni nu s-a putut ajunge la un acord, aşa cum se spera.


Rămân diferenţe de opinie asupra a ‘două sau trei chestiuni’, a recunoscut Theresa May, care a venit personal la Bruxelles pentru a discuta cu preşedintele Comisiei Europene luni, data limită fixată de europeni pentru a obţine ‘progrese suficiente’ în trei dosare considerate prioritare în negocieri: ‘factura’ divorţului dintre Londra şi UE, drepturile cetăţenilor post-Brexit şi gestionarea frontierei irlandeze după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar european.

Citește și : UPDATE. Veste BOMBĂ din Yemen. Fostul preşedinte Ali Abdallah Saleh a fost UCIS – VIDEO

”Sunt şi eu încrezătoare că vom încheia aceste discuţii într-o manieră pozitivă”, a spus May la finalul dejunului de lucru cu Juncker.

Acesta din urmă a dat asigurări că speră ca acordul să fie atins ‘în cursul acestei săptămâni’, ceea ce i-ar permite să-l prezinte la Summitul UE din 14-15 decembrie. ”Am avut o întâlnire constructivă. Ea (Theresa May) este un negociator dur şi nu unul facil. Apără punctele de vedere ale Marii Britanii cu întreaga energie pe care ştim că o are”, a declarat Juncker în faţa jurnaliştilor.

”În pofida eforturilor noastre şi a progreselor semnificative făcute de echipele noastre în ultimele zile, nu a fost posibil să ajungem la un acord complet astăzi”, a recunoscut Jean-Claude Juncke. Va fi nevoie de ‘consultări suplimentare, de negocieri suplimentare’, a adăugat el.

Juncker a subliniat, totuşi, că poziţiile celor două părţi s-au apropiat ‘de o manieră considerabilă, graţie premierului britanic, graţie voinţei Comisiei, pentru a obţine un acord corect cu Regatul Unit’. ”Nu este un eşec, este începutul ultimei runde”, a dat asigurări preşedintele CE.

Theresa May urmează să se întâlnească luni seară, la Bruxelles, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 30 septembrie 2024 

Horoscop 30 septembrie 2024  O zi în care toţi nativii vor trebui să ia anumite decizii, majoritatea în plan personal. Relaţiile cu cei dragi...

Misiune SpaceX pentru salvarea astronauților Boeing Starliner, lansată cu succes

Misiune SpaceX pentru salvarea astronauților Boeing Starliner, lansată cu succes Misiunea Crew-9 a SpaceX a decolat sâmbătă pentru a-i aduce acasă astronauții Suni Williams și...

Viața de pe Pământ, influențată de o supernovă (studiu)

Viața de pe Pământ, influențată de o supernovă (studiu) Cercetările recente sugerează că radiația provenită de la o supernovă ar fi putut afecta evoluția vieții...

SUA confirmă primul caz de gripă aviară fără proveniență animală cunoscută

SUA confirmă primul caz de gripă aviară fără proveniență animală cunoscută Un caz de gripă aviară H5N1 a fost confirmat în Missouri, SUA, fiind primul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.