Brexit: Negociatorul-şef al UE anunţă că au rămas probleme cruciale nerezolvate

Publicat:

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a anunţat duminică seara că după întâlnirea cu secretarul britanic Dominic Raab au rămas probleme cruciale nerezolvate, potrivit Agerpres.

“Ne-am întâlnit azi cu @DominicRaab şi echipa de negociatori a Regatului Unit. În ciuda unor eforturi intense, unele probleme-cheie sunt încă deschise, inclusiv mecanismul de protecţie pentru Republica Irlanda/Irlanda de Nord, pentru evitarea unei frontiere dure”, a scris Barnier într-un mesaj în reţeaua Twitter, preluat de DPA.


Citește și : Riadul ameninţă Washingtonul cu represalii în eventualitatea unor sancţiuni pentru cazul Khashoggi

Negociatorul european a declarat că va informa despre discuţii cele 27 de state membre ale UE şi Parlamentul European.

Raab s-a deplasat la Bruxelles pentru o întâlnire urgentă cu Barnier, în contextul vehiculării unor informaţii potrivit cărora premierul britanic Theresa May este pe punctul să accepte, înaintea summitului european de miercuri, un aşa-numit mecanism de protecţie pentru menţinerea temporară – posibil pe termen nelimitat – a Regatului Unit în uniunea vamală cu UE.

Citește și : China caută o „soluţie constructivă” pentru a evita un război comercial cu SUA (guvernator)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.