Brexit: Olanda anunță recrutarea a 100 de veterinari străini

Olanda a anunţat vineri că a demarat recrutarea a circa 100 de veterinari străini care să ajute la verificarea stării de sănătate a animalelor şi la controlul unor alimente precum carnea sau peştele importate din Marea Britanie după Brexit, informează AFP, potrivit agerpres.

Confruntată cu un număr insuficient de veterinari calificaţi în Olanda, Haga recrutează profesionişti în domeniu din sudul şi din estul Europei. Un curs intensiv de limbă olandeză le va fi ulterior oferit, înainte de deplasarea lor.

Citește și : Ninsorile şi poleiul au dat peste cap Marea Britanie – VIDEO

Temerea ţărilor UE privind un Brexit fără acord între Bruxelles şi Londra, la 29 martie, creşte cu fiecare zi tot mai mult. O asemenea situaţie ar duce la reimpunerea controalelor vamale asupra produselor importate din Marea Britanie.

“Vrem să ne luăm toate precauţiile”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Agenţiei olandeze pentru Siguranţă Alimentară şi Sanitară (NVWA). Agenţia doreşte să formeze în total 143 de noi angajaţi, dintre care circa 100 de veterinari, a precizat purtătoarea de cuvânt.

“Bruxelles-ul stipulează că toate produsele alimentare sau având legătură cu alimentaţia şi care provin dintr-o ţară terţă, precum Marea Britanie, trebuie să fie inspectate de veterinari calificaţi”, a continuat purtătoarea de cuvânt.

Veterinarii vor fi repartizaţi la două puncte de inspecţie a animalelor vii importate pe teritoriul olandez: pe aeroportul Amsterdam-Schiphol şi pe aeroportul Masstricht-Aix-la-Chapelle. Ei vor fi de asemenea activi în diferite porturi, printre care cel din Rotterdam, pentru controlul cărnii importate, o “sarcină laborioasă”, a informat Radioteleviziunea publică NOS.

Marea Britanie este un partener comercial-cheie pentru Olanda, care a luat o serie de măsuri pentru a atenua impactul unui Brexit fără acord. Parlamentul olandez a votat marţi un proiect de lege ce acordă guvernului condus de premierul Mark Rutte puteri de urgenţă pentru a face faţă unei asemenea situaţii.

Citește și : Spania anunţă când va începe procesul secesioniştilor catalani

De asemenea, Haga a pus deoparte aproape 100 de milioane de euro pentru a se pregăti pentru Brexit. Aceşti bani vor servi între altele la dezvoltarea capacităţilor vămilor şi NVWA.

Nu în ultimul rând, Olanda a lansat luni o amplă campanie mediatică menită să avertizeze companiile cu privire la riscurile pe care le presupune Brexit-ul, inclusiv prin intermediul anunţurilor la radio şi pe reţelele sociale.

This post was last modified on 01/02/2019 16:11 16:11

Tags: brexitbruxellesHagalondramarea britanieNVWAolandaUEveterinari
Categorii: Diaspora