Brexit ar putea înregistra efecte dezastruoase în Marea Britanie dacă nu se încheie un acord comercial

Publicat:

Penurii de hrană, combustibil şi medicamente vor avea loc la câteva săptămâni după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), dacă nu se încheie un acord comercial, avertizează funcţionari britanici, scrie un ziar în ediţia de duminică, relatează The Associated Press, potrivit news.ro .

The Sunday Times prezintă trei scenarii posibile – imaginate de oficiali guvernamentali – în eventualitatea unui Brexit fără acord (”no deal”) – blând, grav şi un adevărat ”Armageddon”.


Citește și : Franța: Sarkozy cere anularea inculpării sale în dosarul libian

Potrivit scenariului ”grav”, portul Dover de la Canalul Mânecii ”va intra în colaps în prima zi”, iar supermarketurile şi spitalele vor rămâne în scurt timp fără livrări.

Marea Britanie vrea să încheie un acord cu privire la viitoarea sa relaţie comercială cu UE înainte să iasă din Uniune, pe 29 martie 2019, însă Londra elaborează totodată planuri cu privire la încheierea negocierilor fără un acord.

Ministerul britanic al Brexitului a respins scenariile pesimiste şi a subliniat că întocmeşte planuri în vederea încheierii negocierilor fără un acord, dar că este încrezător că ”nu se va întâmpla nimic din toate acestea”.

Regatul şi Uniunea vor să încheie un acord global cu privire la Brexit până în octombrie, astfel încât celelalte state membre UE să aibă timp să ratifice documentul înainte ca Marea Britanie să părăsească blocul.

Însă Guvernul conservator al premierului britanic Theresa May este împărţit între miniştri ce susţin un ”Brexit dur”, care să permită regatului să încheie acorduri comerciale în toată lumea, şi cei care vor ca ţara să rămână foarte aproape de Uniune, cel mai mare partener comercial al său.

Lideri UE sunt nemulţumiţi din cauza a ceea ce consideră drept o lipsă a unor propuneri ferme din partea regatului cu privire la soluţionarea unor probleme majore privind aranjamente vamale şi statutul frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.

Aceasta va fi singura frontieră terestră între regat şi Uniune după Brexit.

Vicepremierul irlandez Simon Coveney a îndemnat sâmbătă Londra să prezinte ”propuneri scrise” cu privire la soluţionarea problema frontierei în două săptămâni, până la summitul UE prevăzut pe 28-29 iunie.

Citește și : Israelul va lansa mai multe atacuri pentru a preveni stabilirea unei prezenţe iraniene în Siria (Netanyahu)

Guvernul britanic va prezenta ”o serie bună de proneri” la această reuniunea din iunie, i-a răspuns duminică ministrul britanic de Interne Sajid Javid.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.