După Brexit, România va avea un loc în plus în Parlamentul European

Publicat:

Eurodeputaţii au votat miercuri redistribuirea locurilor în Parlamentul European eliberate de către aleşii britanici din cauza Brexit-ului, în vederea viitoarelor alegeri europene din mai 2019, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cu 566 de voturi pentru (94 împotrivă şi 31 de abţineri), Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat principiul unei reduceri a numărului său total de locuri de la 721 la 705 pentru viitoarea legislatură (2019-2024).


Citeşte şi: Responsabilii pentru doborârea zborului MH17 vor fi judecaţi în Olanda

Alegerile europene vor avea loc între 23 şi 26 mai 2019, cu două luni după plecarea programată a Marii Britanii şi a celor 73 de eurodeputaţi ai săi.

Dintre cele 73 de mandate britanic lăsate vacante, 27 vor fi redistribuite unui număr de 14 ţări din UE considerate “uşor subreprezentate” în legislativul comunitar.

Astfel, Franţa (79 comparativ cu 74 în prezent) şi Spania (59 faţă de 54) vor fi principalele beneficiare, fiind urmate de Italia (+3, adică 76 în total), Olanda (+3; 29 de mandate), Irlanda (+2; 13 mandate). Polonia, România, Suedia, Austria, Danemarca, Slovacia, Finlanda, Croaţia şi Estonia vor avea fiecare cât un reprezentant suplimentar în PE.

Germania va rămâne ţara cu cei mai mulţi eurodeputaţi, 96.

Citeşte şi: Războiul din Yemen intră într-o nouă etapă. Saudiţii iau cu asalt portul Hodeidah

În cazul aderării unor noi ţări în viitor, numărul mandatelor din PE, care îşi ţine alternativ sesiunile plenare la Strasbourg şi Bruxelles, ar putea creşte din nou, însă fără a depăşi vreodată limita de 750 de deputaţi (plus preşedintele PE), aşa cum prevăd tratatele europene.

Eurodeputatul portughez socialist Pedro Silva Pereira, co-raportor al textului votat, a salutat schimbarea, spunând că “este o reîmpărţire mai justă, în sfârşit conformă cu principiul proporţionalităţii degresive” şi cu principiul ca niciun stat să nu piardă vreun loc.

“Noul Parlament European va oferi o reprezentare mai echitabilă cetăţenilor”, a mai spus el.

Această redistribuire mai trebuie să primească undă verde şi din partea şefilor de stat şi de guvern europeni la viitorul lor summit de la Bruxelles la 28 şi 29 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.