Brexit. Theresa May vrea ‘planuri ambiţioase’ pentru săptămânile următoare

Publicat:

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat joi, la sosirea la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles, că le va prezenta liderilor europeni ‘planuri ambiţioase’ pentru ca negocierile cu privire la Brexit să avanseze în săptămânile următoare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

‘Vom examina progresele concrete care au fost făcute în negocierile noastre de ieşire (din UE) şi vom stabili planuri ambiţioase pentru săptămânile următoare. Eu, de pildă, vreau în mod special să văd o urgenţă în ajungerea la un acord cu privire la drepturile cetăţenilor’, le-a declarat dna May reporterilor, la sosirea la summitul de la Bruxelles.


Citeşte şi: Guvernul de la Madrid INVOCĂ Articolul 155 şi va ridica autonomia Cataloniei

Ea a precizat că se va angaja ca Marea Britanie să continue cooperarea cu UE în domenii precum securitatea şi apărarea.

‘Am prezentat în urmă cu câteva săptămâni, la Florenţa, o agendă foarte ambiţioasă şi o viziune pentru viitorul nostru parteneriat între UE şi Regatul Unit’, a menţionat Theresa May.

‘În centrul acestuia rămân cooperarea în probleme-cheie şi răspunsul la provocările comune cu care ne confruntăm. Acel discurs a prezentat o viziune ambiţioasă şi sunt nerăbdătoare să putem înregistra progrese în săptămânile viitoare’, a mai declarat şefa executivului britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident în Italia: Un cetățean moldovean și-a pierdut viața

Accident în Italia: Un cetățean moldovean și-a pierdut viața Un moldovean de 39 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident în Italia....

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris

Ion „Hulk” Cuțelaba, victorie în gala UFC de la Paris Ion Cuțelaba a obținut prima victorie în "Ultimate Fighting Championship" după un an și jumătate....

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii

Specialiștii au stabilit cît timp pot să petreacă pe internet copiii Potrivit experților, rețeaua poate ajuta cu adevărat la dezvoltarea copilului, dar folosirea îndelungată a...

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.