Brexit: UE trebuie să primească un răspuns definitiv în problema frontierei irlandeze (ministru francez)

Publicat:

Uniunea Europeană (UE) nu va accepta măsuri temporare pentru soluţionarea problemei frontierei irlandeze în cadrul negocierilor aspra Brexit-ului, a declarat duminică Ministrul delegat pentru Afaceri Europene al Franţei, Nathalie Loiseau, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Marea Britanie a declarat că ar putea accepta o perioadă de tranziţie post-Brexit mai lungă, dacă UE va renunţa la aşa-numita soluţie de “backstop” (sau ‘plasă de siguranţă’), care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană şi care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Guvernul condus de Theresa May a acceptat această soluţie pe durata perioadei de tranziţie post-Brexit, dar a refuzat până în prezent ca ea să devină permanentă, estimând că s-ar compromite astfel integritatea teritorială a Regatului Unit.


Citește și : O retragere a SUA din Tratatul INF ar putea duce la război (oficial rus)

“Trebuie să primim un răspuns definitiv sau cel puţin nu măsuri temporare care să dispară şi să nu ştim ce să facem după aceasta”, a declarat Nathalie Loiseau la postul de televiziune BBC. “Aceasta este ceva ce trebuie rezolvat de Londra… Aşteptăm o soluţie viabilă din partea Londrei”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.