Brigitte Macron îi dă în judecată pe cei care au răspândit zvonul că este transgender şi de fapt s-a născut bărbat

Soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, Brigitte, a hotărât să lanseze o acţiune în justiţie pentru răspândirea de informaţii false în sensul că este transgender şi de fapt s-a născut bărbat, a anunţat miercuri avocatul ei, relatează Reuters, potrivit agerpres

Adepţi ai teoriei conspiraţiei, inclusiv din cercuri anti-vaccin şi de extremă-dreapta, au atacat-o pe Brigitte Macron în social media după ce în toamnă o publicaţie de extremă dreapta a publicat zvonuri, neîntemeiate, în sensul că s-a născut bărbat şi a purtat iniţial numele Jean-Michel Trogneux, Trogneux fiind numele soţiei preşedintelui francez înainte de căsătorie.

Citește și : Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionalul Crăciun la Sandringham

Aceste zvonuri au început să circule în contextul în care Emmanuel Macron se pregăteşte pentru alegerile de anul viitor, deşi nu a anunţat încă oficial că va candida din nou, şi au stârnit preocupări că va urma o perioadă de campanie “murdară” similară celei de la recentele alegeri din SUA.

Hashtag-ul #JeanMichelTrogneux a fost intens vehiculat pe Twitter în Franţa în ultimele săptămâni.

Avocatul doamnei Macron, Jean Ennochi, a menţionat pentru Reuters că plângerea vizează câteva persoane, fără a da nume şi fără a preciza dacă este vorba de o acţiune civilă sau penală. Biroul Primei Doamne a Franţei a refuzat să comenteze.

Preşedintele francez a întâlnit-o pe soţia sa pe când el avea 15 ani, iar ea era profesoară, având cu 24 de ani mai mult.

Citește și : Olaf Scholz nu este văzut să stea mai mult de un mandat la conducerea Germaniei

Tags: Brigitte MacronEmmanuel MacronJean-Michel Trogneuxtransgender
Categorii: Diaspora