Brigitte Macron vrea să mobilizeze primele doamne din G20 în lupta împotriva hărţuirii online

Publicat:

Brigitte Macron intenţionează să-şi mobilizeze omoloagele din ţările membre G20 împotriva hărţuirii online, cu scopul de a obliga giganţii Internatului (Gafam), să ia măsuri împotriva acestui ”flagel”, a anunţat ea într-un interviu acordat France Inter, difuzat joi, relatează Reuters, potrivit news.ro .

”Mi-am dat seama că toate primele doamne sunt interpelate” cu privire la această problemă, a declarat soţia lui Emmanuel Macron în acest interviu acordat în cadrul vizitei sale în Canada, înaintea summitului G7, unde şeful statului francez este aşteptat vineri.


Citește și : Parlamentul bulgar aprobă un plan de reluarea a lucrărilor de construcţie a centralei nucleare de la Belene

”Cu cât vom fi mai numeroase, cu atât com fi mai auzite de Gafam”, a subliniat ea, referindu-se printr-un acronim la giganţii americani Google, Apple, Facebook, Amazon şi Microsoft.

”Nu vom pleca la război împotriva Internetului, nu suntem nişte Don Quichotte”, a continuat ea.

Însă, ”dacă ne unim, putem reuşi, pentru că Gafam vă spun astăzi «da, ştim că este o problemă», dar nu fac nimic”, a adăugat ea

În prima zi a vizitei sale în Canada, miercuri, ea a vizitat un liceu din Ottawa, împreună cu Sophie Gregoire Trudeau, soţia premierului candian Justin Trudeau, unde au discutat cu elevi despre hărţuire.

Citește și : Incendiul din zona de excludere din jurul centralei nucleare de la Cernobîl a fost stins; nu a fost detectată o creştere a radiocativităţii

Melania Trump, care a lansat “Be Best” în mai, o iniţiativă în lupta împotriva hărţuirii cibernetice, ar fi acceptat, în cursul vizitei cuplului prezidenţial francez, în aprilie, la Washington, să se angajeze alături de Brigitte Macron, potrivit unui membru al cabinetului Primei Doamne franceze.

După instalarea lui Emmanuel Macron la putere, în urmă cu un an, Brigitte Macron a ieşit în mai multe rânduri în prima linie pe tema problemei hărţuirii, mai ales la şcoală, alături de ministrul Educaţiei Jean-Michel Blanquer, dar şi pe tema dizabilităţilor.

Relativ discretă, ea este plebiscitată în sondaje.

Potrivit unui studiu Ifop, realizat pentru Paris Match şi publicat joi, ea se bucură de o susţinere în rândul a 67% bdintre persoanele chestionate şi face parte dintr-un ”top trei” a Primelor Doamne franceze preferate de francezi – cu 19%, ea se află în urma lui Bernadette Chirac (23%) şi o devansează pe Danielle Mitterrand (17%).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.