Britanicii importă un stoc suplimentar de vinuri înainte de Brexit

Publicat:

Majestic Wine Plc, cel mai mare retailer de vinuri din Marea Britanie, a anunţat joi că în săptămânile de dinaintea datei de 29 martie 2019 va importa un stoc suplimentar de vinuri în valoare de 5 până la 8 milioane de lire sterline pentru a se asigura împotriva unor posibile probleme cu livrările după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Aproximativ 55% din vinul consumat în Marea Britanie este importat din Uniunea Europeană, iar Asociaţia comercianţilor de vin şi băuturi spirtoase din Marea Britanie a făcut campanie împotriva unui scenariu fără un acord de tranziţie, apreciind că acesta ar fi dezastruos pentru industria britanică.


Citește și : Erdogan s-ar putea întâlni cu Mohammed bin Salman

“Facem pregătiri pentru perioade dificile şi facem investiţii în acest sens”, a declarat directorul general de la Majestic Wine, Rowan Gormley.

Majestic Wine se alătură astfel altor producători de alimente şi medicamente din Marea Britanie care au decis să îşi extindă stocurile în eventualitatea unui hard Brexit. Alte firme care au anunţat recent constituirea de stocuri sunt Premier Foods şi Cadbury. Companiile britanice se tem că un hard Brexit, fără un acord de tranziţie, va provoca haos în porturi şi aeroporturi.

Marea Britanie este în continuare în pericol să iasă din cel mai mare bloc comercial al lumii fără un acord oficial, iar companiile trebuie să îşi facă planuri în eventualitatea în care vor apărea întreruperi în fluxul de bunuri la frontiere.

Citește și : Una din 200 de persoane din Marea Britanie este fără adăpost

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.