Britanicii s-au refugiat în cărţi pe timpul pandemiei

Publicat:

Timpul pe care britanicii l-au petrecut citând cărţi aproape s-a dublat de la începutul perioadei de izolare la domiciliu, dar preferinţele cititorilor nu se îndreaptă către ficţiunea distopică, ci mai degrabă către ”alinarea” adusă de literatura poliţistă şi de thrillere, potrivit unui sondaj recent, preluat vineri de ediţia online a cotidianului britanic The Guardian, potrivit agerpres.

Potrivit unei cercetări realizate de compania Nielsen Book, 41% dintre britanici au spus că au citit mai mult după ce premierul Boris Johnson a impus măsura izolării la domiciliu pe 23 martie. Sondajul, reprezentativ la nivel naţional, la care au luat parte 1.000 de persoane adulte, realizat în perioada 29 aprilie – 1 mai, a ajuns la concluzia că timpul pe care britanicii îl petrec lecturând a crescut de la circa 3,5 ore pe săptămână, la 6 ore. Doar 10% dintre adulţi au spus că citesc mai puţin.


Citește și: Un avion de acrobație aeriană S-A PRĂBUȘIT în Canada! Unul dintre piloți a murit!

Sondajul a relevat şi o schimbare a preferinţelor de lectură ale britanicilor în timpul pandemiei de COVID-19, crescând interesul pentru literatură poliţistă, thrillere şi alte genuri populare de ficţiune. În această perioadă, ”apetitul” pentru ficţiune distopică a fost redus, potrivit Nielsen.

Peste jumătate dintre participanţi (52%) au răspuns că citesc mai mult întrucât au mai mult timp la dispoziţie, 51% pentru că doresc să se simtă bine, iar 35% au spus că lectura oferă ”o evadare în perioada crizei”.

Autoarea Louise Doughty, nominalizată pe lista lungă a premiului Theakston Old Peculier pentru cel mai bun roman poliţist al anului cu thrillerul său ”Platform Seven”, nu a fost surprinsă de interesul crescut pentru ficţiunea poliţistă, spunând că este ”o greşeală să presupunem că în vremuri dificile oamenii vor să citească ceva uşor, literatură escapistă sau poveşti înduioşătoare”.

”Oamenii vor să fie absorbiţi de lectură”, a apus scriitoarea, ”asta înseamnă că îşi doresc orice carte cu o poveste care îi atrage şi le menţine atenţia. Ficţiunea poliţistă şi thrillerul, aceste categorii largi, oferă exact acest lucru, chiar dacă o fac prin intermediul unor poveşti în care personajele fac nişte lucruri întunecate”.

Este vorba despre genuri în care misterele sunt rezolvate, a continuat Doughty ”şi tuturor ne va folosi puţin din asta în momentul de faţă. Evenimentul malefic are loc, dar deseori există o rezolvare sau o explicaţie la final. În ‘Platform Seven’ nu l-am putut face pe naratorul meu fantomă să revină din morţi, dar la finalul cărţii este prezent un sentiment puternic cum că cei dispăruţi nu ne părăsesc niciodată – dacă îi iubim, continuă să trăiască în inimile noastre. Paradoxal, cărţile întunecate pot fi deseori cele mai pline de inspiraţie dintre toate”.

Când autorul Peter May a scris în 2005 thrillerul ”Lockdown”, editorii au crezut că scenariul, în care îşi imaginează Londra izolată din cauza unei epidemii de gripă aviare, este prea exagerat. Dar May, care a donat avansul din încasări în beneficiul celor care luptă împotriva coronavirusului, a înregistrat creşteri ale vânzărilor volumului său după publicarea acestuia luna trecută.

Citește și: Atac sângeros în Afganistan! Cel puțin cinci morți și zeci de răniți!

”Cred că ficţiunea poliţistă reprezintă o revenire reconfortantă la valorile pe care câteodată simţim că le-am pierdut – atunci când forţele binelui câştigă (aproape invariabil) asupra forţelor malefice”, a spus acesta. ”Iar acest lucru este în mod special relevant într-un moment în care lumea noastră şi tot ceea ce ne este familiar pare să fi fost întoarsă cu susul în jos”.

Sondajul a mai scos la iveală şi schimbări în ceea ce priveşte obiceiurile de achiziţie în domeniul cărţii. În timp ce 25% au spus că au cumpărat mai multe cărţi în această perioadă, 18% au cumpărat mai puţine, mulţi dintre participanţi invocând drept motiv imposibilitatea de a vizita librăriile în timpul restricţiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Primarul orașului New York, Eric Adams, pus sub acuzare

Primarul orașului New York, Eric Adams, pus sub acuzare Primarul orașului New York, Eric Adams, a fost pus sub acuzare pentru cel puțin o acuzație...

Germania, pregătită să devină ‘un pilon central’ al apărării europene

Germania, pregătită să devină 'un pilon central' al apărării europene Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat joi, la Vilnius, că ţara sa este...

Melania Trump a vorbit despre tentativele de asasinat asupra soțului ei

Melania Trump a vorbit despre tentativele de asasinat asupra soțului ei Melania Trump a discutat despre tentativele de asasinat asupra soțului său, într-un interviu rar,...

Trei morți în urma unor atacuri rusești în regiunea Donețk

Trei morți în urma unor atacuri rusești în regiunea Donețk Atacurile rusești asupra estului Ucrainei au ucis joi cel puțin trei persoane și au rănit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.