Bruxellesul propune posibilitatea reintroducerii controalelor la frontieră pentru o perioadă de până la 3 ani (Schengen)

Publicat:

Comisia Europeană a propus miercuri modificarea regulilor în spaţiul Schengen, care prevede posibilitatea reintroducerii controalelor la frontiere pentru o perioadă de până la trei ani, în anumite cazuri excepţionale, pentru a face faţă unor ameninţări precum terorismul, relatează AFP şi Reuters. 

Potrivit normelor actuale, controalele restabilite în cazul unei ‘ameninţări grave’ la adresa ordinii publice sau a securităţii unei ţări nu pot depăşi şase luni sau, în mod excepţional, doi ani în caz de haos la frontierele externe ale UE, cum s-a întâmplat în perioada de vârf a crizei migratorii.


Propunerea făcută de executivul UE survine în momentul în care controalele la frontiere în Germania, Austria, Danemarca şi Norvegia urmează să expire până în luna noiembrie. Controalele au fost instituite în zona de liberă circulaţie ca parte a răspunsului Uniunii Europene la creşterea masivă a numărului de refugiaţi şi migranţi înregistrată în noiembrie 2015.

‘Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a acţiona în situaţii excepţionale, atunci când se confruntă cu ameninţări grave’, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-un comunicat.

Însă ‘ele ar trebui să acţioneze numai dacă vor respecta condiţii stricte’, a adăugat Timmermans.

‘Propunem astăzi modificarea Codului Frontierelor Schengen, noi nu propunem extinderea controalelor actuale’ valabile în prezente în mai multe ţări, a subliniat comisarul european pentru migraţie Dimitris Avramopoulos.

Dintre cele şase ţări care au restabilit controlul la frontiere în spaţiul Schengen, Franţa este singura care a invocat în acest sens ameninţarea teroristă. Reintroduse după atentatele de la Paris din noiembrie 2015, aceste controale au fost prelungite de mai multe ori din cauza noilor ameninţări, însă autorizaţia de care dispune Parisul expiră la 31 octombrie.

Celelalte ţări care au restabilit controlul la frontiere – Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia – au invocat afluxul de migranţi care a provocat haos la frontiera externă a UE şi pe ruta Balcanilor la sfâşitul lui 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.