Budapesta cere de la Bruxelles 7,2 miliarde de euro pentru PNRR

Publicat:

Ungaria a transmis Comisiei Europene planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) pentru suma de 7,2 miliarde de euro, a anunţat miercuri executivul comunitar, precizând că până în prezent 15 din cele 27 de state membre ale UE au trimis aceste planuri, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cele 7,2 miliarde de euro corespund numai granturilor ce revin Ungariei din fondul european de redresare ‘NextGenerationEU’ în valoare de 750 de miliarde de euro, guvernul ungar renunţând la creditele pe care le-ar putea accesa din acest fond pentru a nu se îndatora.


Citeşte şi: Ciocnirile violente dintre palestinieni şi israelieni au continuat şi noaptea trecută – Black News

Guvernul condus de Viktor Orban intenţionează să folosească o treime din aceşti bani pentru a moderniza sistemul sanitar, diferenţa urmând să fie direcţionată către transporturi şi învăţământul superior.

Dar ”dezvoltarea învăţământului universitar se va face în principal cu fonduri care nu sunt europene” pentru a nu alimenta disputa pe acest subiect cu Comisia Europeană, a declarat luna trecută şeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas, referindu-se la o reformă din acest sector contestată de Bruxelles.

Citeşte şi: Hamas lansează sute de rachete asupra Israelului – Black News

Comisia Europeană are două luni pentru a aviza planurile naţionale, una dintre condiţiile esenţiale pentru aprobarea lor fiind ca din sumele prevăzute statele membre să aloce cel puţin 37% tranziţiei ecologice şi 20% sectorului digital.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Şef nou la Inspectoratul de Stat al Muncii

Şef nou la Inspectoratul de Stat al Muncii Guvernul a aprobat cererea de demisie a lui Cătălin Țacu din funcția de director al Inspectoratului de...

Victimele represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor primi alocații mai mari

Victimele represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor primi alocații mai mari Începând cu 1 ianuarie 2025, victimele reabilitate ale represiunilor politice, din perioada 1917-1990, vor...

Un moldovean a murit la Moscova după o intervenţie stomatologică

Un moldovean a murit la Moscova după o intervenţie stomatologică Un moldovean, în vârstă de 20 de ani, a murit la Moscova după o vizită...

Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut pentru implicarea în escrocheria „ruda implicată în accident”

Un bărbat din regiunea transnistreană, reținut pentru implicarea în escrocheria „ruda implicată în accident” Un bărbat de 26 de ani din stânga Nistrului a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.