Budapesta ridică de la sol avioane de luptă pentru escortarea unui aparat neidentificat

Publicat:

Avioane militare Gripen ale Forţelor aeriene ungare au interceptat miercuri un avion comercial aflat în spaţiul aerian al Ungariei, a anunţat Ministerul Apărării de la Budapesta, citat de MTI, potrivit agerpres.

Avionul, înregistrat în Insulele Caiman, efectua un zbor între Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) şi Londra.


Citește și: Ultimul bilanț al seismului din Pakistan indică cel puțin 32 de morți. De frică, oamenii dorm sub cerul liber!

Aeronava nu a reuşit să stabilească un contact radio cu autoritatea ungară de control al traficului aerian şi, în aceste condiţii, Sistemul integrat de apărare aeriană al NATO a alertat Serviciul de poliţie aeriană din Ungaria.

Avioanele Gripen participau la un exerciţiu şi au escortat avionul înregistrat în Insulele Caiman până la limita spaţiului aerian ungar, către Slovacia, a menţionat Ministerul Apărării ungar.

Vezi și: Boris Johnson compară Brexitul cu soarta lui Prometeu

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.