Budapesta va adopta măsuri de retorsiune dacă Kievul expulzează consulul ungar de la Beregovo (Peter Szijjarto)

Publicat:

Ungaria va lua măsuri de retorsiune dacă Ucraina recurge la expulzarea consulului ungar de la Beregovo (Beregszasz), a avertizat miercuri şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto, aflat la New York pentru cea de-a 73-a sesiune anuală a Adunării Generale a ONU, transmite MTI, potrivit agerpres.

Săptămâna trecută, ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a spus că nu exclude expulzarea consulului Ungariei de la Beregovo după apariţia pe YouTube a unei înregistrări video cu camera ascunsă arătând cetăţeni ucraineni depunând jurământul pentru obţinerea cetăţeniei ungare.


Citește și : 150 de personalităţi din Franţa au lansat un manifest pentru primirea migranţilor în ţară

Szijjarto a reacţionat, condamnând ceea ce el a numit ‘încercările conducerii Ucrainei de a intimida comunitatea etnică maghiară din Transcarpatia’.

”Tot ceea ce s-a întâmplat la consulatul de la Beregovo în legătură cu ceremonia de depunere a jurământului pentru obţinerea cetăţeniei este în concordanţă cu dreptul ungar şi internaţional. Afirmaţia părţii ucrainene conform căreia acordarea cetăţeniei ungare celor care trăiesc în Transcarpatia este un fel de încălcare a dreptului internaţional este falsă şi înşelătoare”, a afirmat Peter Szijjarto.

Potrivit acestuia, Ucraina este cea care nu respectă dreptul internaţional prin ‘încălcarea repetată a drepturilor dobândite de minorităţile’ din această ţară, comunitatea maghiară fiind o victimă a acestei politici.

Szijjarto a reafirmat că guvernul de la Budapesta este consecvent faţă de politica sa de a bloca aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei atât timp cât aceasta continuă ‘politica de incitare la ură contra maghiarilor’.

Citește și : Austria va continua controalele la graniţă (ministrul austriac de interne)

Relaţiile dintre Budapesta şi Kiev s-au tensionat mai ales în ultimul an, după ce parlamentul ucrainean a adoptat o nouă lege a educaţiei. Votată la începutul lunii septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, noua lege a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noului act normativ, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor este disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.