Budapesta vine cu explicaţii nuanţate: ‘Recunoaştem decizia CJUE, dar nu suntem de acord cu ea’

Publicat:

Ungaria a recunoscut recenta decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind cotele de refugiaţi, a declarat luni, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs (foto), dar a transmis însă dezacordul Budapestei faţă de sentinţă, relatează MTI, potrivit agerpres.

“Din anumite aspecte, lupta juridică şi politică împotriva planului de cote al UE este doar la început”, a spus el într-o conferinţă de presă.


Citeşte şi: Un oficial de la Budapesta anunţă că Ungaria ACCEPTĂ decizia CJUE

Ungaria “a făcut totul pentru a-şi respecta obligaţiile”, iar “controlul său asupra frontierelor funcţionează”, a insistat purtătorul de cuvânt.

Zoltan Kovacs şi-a exprimat lipsa de înţelegere asupra faptului că UE “încearcă să impună unor membri ceva ce unele ţări au respins ferm” şi a făcut apel la mecanisme europene de luare a deciziilor pe baza consensului, dar şi la decizii ‘rezonabile şi care pot fi implimentate’.

Anterior, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei de la Budapesta, Krisztian Kecsmar, a declarat, într-o comisie parlamentară, că Ungaria va respecta decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind cotele obligatorii de refugiaţi introduse de blocul comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.