Bugetul Italiei: Jean-Claude Juncker şi Giuseppe Conte vor avea sâmbătă un dineu de lucru la Bruxelles

Publicat:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va avea sâmbătă seara un dineu de lucru, la Bruxelles, cu şeful guvernului italian Giuseppe Conte, în plină dispută dintre UE şi coaliţia populistă aflată la putere la Roma cu privire la bugetul Italiei, informează marţi AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“Preşedintele Juncker a discutat cu premierul (italian) Giuseppe Conte ieri. Ei au convenit asupra unui dineu de lucru, sâmbătă, la orele 19.30 (18.30 GMT)”, a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas.


Citește și : Accident de muncă la o centrală nucleară din UK. Cel puţin trei oameni sunt răniţi

Bruxellesul ar urma să-şi prezinte miercuri opinia asupra proiectelor de buget ale statelor membre. Cea cu privire la Italia este în mod special aşteptată, pentru că bugetul acestei ţări, mult dincolo de marjele europene, a fost deja respins de Comisie.

Executivul european ar putea decide să lanseze prima etapă spre demararea unei “proceduri pentru deficit excesiv”, care poate duce în final la sancţiuni financiare. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.

“Înţeleg şi împărtăşesc preocupările Italiei cu privire la creşterea lentă şi probleme sociale complexe (…). Însă acest obiectiv poate fi atins fără a pune în pericol o traiectorie de consolidare bugetară”, a afirmat marţi Mario Centeno, preşedintele Eurogrup, organismul informal care îi reuneşte pe miniştrii de finanţe din ţările zonei euro.

Citește și : Nikola Gruevski a primit azil în Ungaria

“Criza ne-a învăţat că într-o uniune economică şi monetară, responsabilitatea de a duce o politică sănătoasă şi responsabilă nu se opreşte la frontierele naţionale”, a adăugat el în timpul unei intervenţii la Bruxelles în faţa europarlamentarilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.