X

Bulgaria, afectată de incendii forestiere masive asociate unor temperaturi neobişnuit de ridicate

Bulgaria este afectată de incendii forestiere masive asociate unor temperaturi neobişnuit de ridicate, care au urcat până la 40 de grade Celsius, informează joi agenţia DPA, potrivit agerpres.  

Aproximativ 60 de hectare de pădure au fost distruse într-un incendiu masiv care a izbucnit lângă Tvarditsa, în centrul Bulgariei.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Pompierii au reuşit să controleze răspândirea flăcărilor, însă nu au putut să stingă acest incendiu, conform relatărilor media locale.

Militari şi voluntari s-au alăturat pompierilor în lupta cu flăcările, ajutaţi de un elicopter.

Acest incendiu ar fi izbucnit de la o groapă de gunoi, notează DPA.

Alte incendii, pe suprafeţe mai mici, sunt de asemenea active în sud-vestul Bulgariei.

Un val de caniculă a cuprins ţara pentru a doua oară în această vară, aducând temperaturi în continuă creştere.

Autorităţile au emis joi o avertizare cod portocaliu de caniculă, care vizează aproape toată Bulgaria.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Temperaturile au depăşit valoarea de 40 de grade Celsius în oraşul Sandanski, situat în sud-vestul ţării, în apropiere de graniţa cu Grecia.

La Sofia, au fost înregistrate 36 de grade Celsius la începutul după-amiezii.

Se prognozează că valorile de temperatură vor creşte şi mai mult în următoarele zile.

Tags: Bulgariaflacarigreciaincendii
Categorii: Diaspora