X

Bulgaria are şanse mari de a adera la euro în 2023 (directoarea FMI)

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR, citat de AFP, potrivit agerpres.

Kristalina Georgieva a precizat că a evocat acest subiect cu preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în marja forumului economic de la Davos.

Citește și : Pompeo şi-a pierdut cumpătul: A insultat o jurnalistă care l-a întrebat insistent despre Ucraina

“Christine Lagarde consideră că există o evoluţie pozitivă în ce priveşte Bulgaria şi se aşteaptă ca proiectele privind aderarea la zona euro să se realizeze aşa cum este prevăzut”, a spus directoarea FMI în interviul acordat în limba bulgară.

Recent, ministrul bulgar de finanţe Vladislav Goranov a anunţat că Bulgaria urmează să adere în aprilie la mecanismul ratei de schimb ERM II, considerat “anticamera euro”, cadru de reglementare bancară în care un stat trebuie să petreacă minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro.

Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, aplică din 1997 un regim de austeritate bugetară care îi permite menţinerea unor indicatori macroeconomici stabili şi a unui nivel redus al datoriei publice (28% din PIB în octombrie 2019).

Citește și : Cercetătorii chinezi au izolat tulpina noului coronavirus şi încearcă să creeze un vaccin

Bulgaria are interesul de a intra în zona euro pentru a se putea bizui pe capacitatea de protecţie a BCE, în condiţiile în care lumea devine tot mai turbulentă, a spus Georgieva.

Tags: BCEBNRBulgariaFMIKristalina GeorgievaUEVladislav Goranovzona euro
Categorii: Diaspora