Bulgaria : Autorităţile au arestat un grup de traficanţi ce transporta migranți din Turcia până în Serbia şi România

Publicat:

Autorităţile bulgare au arestat un grup de traficanţi suspectat că transporta din Turcia migranţi proveniţi din Irak, Iran şi Siria având ca destinaţie finală vestul Europei, a anunţat luni Parchetul bulgar, relatează Reuters.

Gruparea formată din trei kurzi şi patru bulgari a fost acuzată de trafic de persoane după ce a transportat migranţi din Turcia până în Serbia şi România, ţări învecinate cu Bulgaria. Un membru al grupării nu a fost încă reţinut, a precizat sursa citată, conform agerpres.


Sud-estul Europei a fost un punct-cheie de tranzit pentru mai mult un milion de migranţi din Orientul Mijlociu şi din Africa care au venit în Europa în 2015, mulţi dintre ei încercând să fugă de conflictul din Siria. Foarte puţini dintre aceştia au rămas în Bulgaria, cel mai sărac stat din UE. În schimb, majoritatea preferă să ajungă în ţări mai bogate din vestul şi nordul Europei, precum Germania şi Suedia.

Citește și : Theresa May a afirmat că Marea Britanie ar putea obţine în final un aranjament comercial „la comandă” post-Brexit

‘Dovezile indică faptul că migranţii aveau ca destinaţie finală ţări din vestul Europei’, a spus un purtător de cuvânt al parchetului bulgar, adăugând că unii migranţi provin din alte ţări decât Irakul, Iranul şi Siria.

Migranţii au plătit câte 2.000 de euro fiecare pentru a fi transportaţi din Turcia în capitala Bulgariei, Sofia.

Luna trecută poliţia bulgară a dezmembrat un grup organizat care transporta migranţi în Austria, aceştia trecând prin România după ce traversau Dunărea cu bărci închiriate de la pescari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.