X

Bulgaria confirmă numirea procurorului-şef, în ciuda protestelor anticorupţie

Consiliul Judiciar Suprem al Bulgariei a votat din nou joi pentru numirea lui Ivan Geşev ca procuror-şef, anulând o cerere a preşedintelui de reconsiderare după protestele populare că prin această măsură nu se va face mai nimic pentru a combate corupţia la nivel înalt, potrivit agerpres.

Magistraţii au votat cu 20 la 4 pentru Geşev, în vârstă de 48 de ani, în prezent procuror-şef adjunct, care a fost singurul candidat pentru acest mandat de şapte ani, notează Reuters. Decizia asupra acestei poziţii puternice, esenţială în combatarea corupţiei, îl obligă pe preşedintele Rumen Radev să semneze actele de numire.

Citește și : Șeful diplomației de la Kiev: Ambasadorul american la UE nu a condiţionat ajutorul SUA de ancheta asupra lui Biden

Săptămâna trecută, Radev a cerut Consiliului Judiciar Suprem să examineze această alegere, declarând că lipsa de concurenţă pentru acest post a provocat îndoieli şi l-ar putea lipsi pe Geşev de “prestigiu şi legitimitate”.

Rolul procurorului-şef este esenţial în combaterea corupţiei în Bulgaria, clasată ca cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană de Transparency International. Procurorul-şef are puteri largi de a începe şi opri investigaţiile.

Majoritatea înalţilor magistraţi au reiterat că Geşev, care a fost desemnat de toţi procurorii din consiliu, este cel mai potrivit pentru înalta funcţie, invocând succesele sale în combaterea bandelor criminale implicate în traficul de migranţi şi contrabanda cu ţigări.

Consiliul Judiciar Suprem l-a ales prima dată pe Geşev luna trecută, în ciuda protestelor de stradă pe fondul îngrijorărilor că numirea sa nu ar conduce la un adevărat război împotriva corupţiei.

Citește și : ‘Jihadistul blocat’ de mai multe zile între Turcia şi Grecia va fi trimis în SUA

Protestatarii au susţinut că alegerea lui Geşev a fost stabilită în prealabil printr-o înţelegere între elite politice corupte şi oligarhi în afaceri locale.

În ciuda voinţei politice declarate de combatere a corupţiei, doar o singură condamnare la închisoare a unui oficial de rang înalt pentru corupţie este aşteptată la Sofia.

Tags: coruptieIvan Geşevpresedinteprocuror-şefprotesteRumen Radevsofia
Categorii: Diaspora