Bulgaria impune OBLIGATIVITATEA măştii pe stradă

Publicat:

Bulgaria a decis ca purtarea măştii să devină obligatorie pe stradă începând de joi, în încercarea de a stopa cel de-a doilea val al pandemiei de COVID-19 care pune presiune asupra sistemului medical fragil al ţării, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Purtarea unei măşti este obligatorie în spaţiul public acolo unde menţinerea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri nu este posibilă.


Citește și: Hit and run: Un jandarm francez a fost lovit intenționat de o mașină care circula cu viteză

Masca este obligatorie de acum în pieţe, în gări şi în staţiile de metrou, pe străzile aglomerate şi la cozi, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Guvernul de la Sofia nu a anunţat alte restricţii, precizând că doreşte să limiteze impactul asupra “vieţii sociale şi a sănătăţii psihice ale bulgarilor”.

“Suntem într-o situaţie foarte gravă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Kostadin Angelov, după ce a raportat un nou record zilnic de 1.472 de infectări şi 29 de decese. Ponderea testelor pozitive a fost de aproape 20%.

Vezi și: 43 de persoane au fost eliberate după ce au fost ținute captive într-o bancă din Georgia – VIDEO

Bulgaria, cu o populaţie de 6,9 milioane de locuitori, are în prezent 14.689 de cazuri confirmate de coronavirus, cu 9.175 mai multe decât în urmă cu o săptămână. Până în prezent au fost raportate 1.048 de decese asociate COVID-19.

Ministrul Angelov a avertizat, de asemenea, că virusul se răspândeşte printre angajaţii sanitari, cu 45 de medici şi asistente testaţi pozitiv pentru coronavirus în ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.