Bulgaria îndeamnă la negocieri între Rusia şi Ucraina, după ce Putin a anunţat desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus

Publicat:

Vicepreşedinta Bulgariei, Ilijana Iotova, a îndemnat duminică la negocieri între Rusia şi Ucraina, după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că Rusia va desfăşura în Belarus arme nucleare tactice, ca reacţie în urma deciziei Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres

Situaţia devine “tot mai periculoasă şi înfricoşătoare “, a remarcat Ilijana Iotova, adăugând că din acest motiv şi preşedintele bulgar Rumen Radev cere încontinuu negocieri. Aceasta este dorinţa Bulgariei, întrucât armele tot mai multe conduc la decizii imprevizibile şi acum ameninţarea este reală, a explicat ea.


Citește și : NATO îşi caută şef – iată care sunt candidaţii cunoscuţi până acum

“Dar sper că în cele din urmă raţiunea va prevala. Şi că în acest caz este vorba mai mult despre ameninţări decât despre acţiuni reale”, a mai spus vicepreşedinta bulgară.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus, o noua escaladare a tensiunilor între Moscova şi Occident.

Întrebat de ce a luat o asemenea decizie acum, liderul de la Kremlin a spus că acesta este un răspuns faţă de intenţia Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit. El a susţinut că Rusia nu face astfel nimic “neobişnuit”, întrucât Statele Unite au “desfăşurat de mult timp” arme nucleare în ţările cu care sunt aliate.

Mai mult, Putin a avertizat că Rusia ar putea folosi şi ea obuze cu uraniu sărăcit în războiul din Ucraina, dacă armata acesteia din urmă va obţine astfel de muniţii. “Avem, fără exagerare, sute de mii de asemenea obuze”, dar deocamdată nu au fost folosite, a spus preşedintele rus.

Ministerul britanic al apărării a anunţat săptămâna aceasta că cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi echipate cu obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Citește și : Milioane de copii se confruntă cu un risc crescut de malnutriţie din cauza lipsei de fonduri

Muniţiile cu uraniu sărăcit, folosite deja de SUA în războaiele din Irak şi în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.