X

Bulgaria nu mai aplică o strategie cu grupe prioritare la vaccinare

Bulgaria este prima ţară din Uniunea Europeană care nu mai aplică o strategie cu grupe prioritare la vaccinarea împotriva COVID-19, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Guvernul de la Sofia şi-a schimbat abordarea după ce nu a reuşit să convingă suficiente persoane din categoriile cărora li se dădea prioritate – personalul medical, din învăţământ şi din serviciile de asistenţă socială. Numai o treime din cei înscrişi pe liste s-au prezentat la centrele de vaccinare.

Citește și : Prețul vaccinului Sputnik V a scăzut la jumătate

În Bulgaria, rata de vaccinare este cea mai mică din UE: au primit cel puţin o doză de vaccin doar 168.000 de oameni, adică 2,4% din populaţie, în timp ce media în Uniune este de 4,2%.

În aceste condiţii, guvernul condus de premierul Boiko Borisov a desfiinţat priorităţile la vaccinare în momentul în care a venit rândul pentru cei cu vârste sub 65 de ani şi pentru bolnavii cronici.

Ca urmare a deciziei, de la sfârşitul săptămânii trecute în faţa spitalelor din Sofia s-au format cozi. Şefa unei policlinici din capitală arăta că “situaţia s-a schimbat radical. Înainte, trebuia să rugăm oamenii să se vaccineze. Acum, echipele sunt foarte ocupate”.

Citește și : Doi oameni au murit de ANTRAX în Burkina Faso

Joi deja nu mai erau doze de vaccin disponibile şi în marile oraşe accesul general la imunizare a fost suspendat temporar în marile oraşe.

Ministrul sănătăţii, Kostadin Anghelov, şi-a exprimat indignarea faţă de întârzierea livrărilor de vaccin AstraZeneca; el a criticat şi guvernul din care face parte, afirmând ironic, zilele trecute, că “avem conducători formidabili: au deblocat sistemul creând un haos monstruos!”, consemna ziarul Segan, preluat de AFP.

Tags: Boiko BorisovBulgariacovid-19Kostadin Anghelovsofiavaccin
Categorii: Diaspora