X

Bulgaria protestează faţă de interferenţa Rusiei în afacerile sale interne

Bulgaria a protestat luni împotriva a ceea ce a calificat drept ‘ingerinţă inadecvată’ în afacerile sale interne după ce ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a declarat că dacă ar fi cetăţeană bulgară ar vota pentru partidul Vazrajdane (Renaştere/ultranaţionalist), relatează EFE, potrivit agerpres.

“Dacă aş fi alegător bulgar probabil că aş vota ‘nu susţin pe nimeni’ sau pentru Kostadin Kostadinov”, a declarat şefa misiunii diplomatice ruse în Bulgaria într-un interviu acordat unui influencer bulgar, referindu-se la liderul partidului Vazrajdane.

Citește și : Joe Biden şi-a ales şefa de campanie pentru scrutinul din 2024

“Bulgaria califică această declaraţie drept o tentativă de a interfera în afacerile interne ale ţării şi care, în acest sens, contravine Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, a precizat Ministerul bulgar de Externe pe site-ul său.

Vazrajdane a obţinut 14% din sufragii la ultimul scrutin din 2 aprilie (al cincilea în ultimii doi ani), clasându-se pe locul trei, şi deţine 37 din cele 240 de locuri în legislativul bulgar.

Ultranaţionaliştii bulgari şi-au făcut campanie cu un discurs deschis în favoarea Rusiei în ceea ce priveşte agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, pledând pentru “neutralitatea” Bulgariei faţă de acest conflict.

Ministrul de externe bulgar, Nikolai Milkov, a avut o întâlnire cu ambasadorul rus, dar ministerul nu a precizat când şi în ce formă a avut loc această discuţie.

Citește și : Prigojin a dat ordinul: ‘Omorâţi-i pe toţi!’

Nu este prima oară când Mitrofanova face declaraţii controversate în Bulgaria.

În februarie 2022, ea calificase Bulgaria şi NATO drept ‘lacheii Washingtonului’, iar apoi afirmase că poporul bulgar susţine Kremlinul în ofensiva sa din Ucraina, spre deosebire de guvernul ‘absolut pro-american’, aminteşte EFE.

Tags: BulgariaEleonora MitrofanovaKostadin KostadinovNikolai Milkovsofia
Categorii: Diaspora